Secuii sub amenintarea falsei identitati

Motto: „Secuii şi ungurii înseamnă două lucruri deosebite, şi secuiul din popor când i se spune că este ungur el protestează(…)”. N. Iorga

Pe 15 martie, în fiecare an, comunitatea maghiară din România serbează ziua naţională a Ungariei. Mitingul organizat cu această ocazie are dublu scop: să arate existenţa unei legături istorice între Transilvania şi Ungaria şi să creeze o stare de spirit antiromânească în rândul cetăţenilor români de sorginte maghiară.

Cum au făcut-o întotdeauna, ungurii le refuză însă românilor din Ungaria manifestările cu caracter naţional, principiul reciprocităţii fiind complet ignorat. De data aceasta, s-a mai adăugat obiectivelor mitingului şi “proclamarea autonomiei ţinutului secuiesc”.

Este de departe o manevră a UDMR-ului, care de 16 ani a adoptat politica paşilor mărunţi, fiind sprijinat puternic de Budapesta. În februarie, s-a deschis un post de televiziune maghiar şi un post de radio în Ardeal. Reprezentanţii UDMR au făcut numeroase memorandumuri ca România să nu fie primită în UE, ceea ce ar asigura superioritatea maghiarilor, şi dreptul de a interveni în Transilvania.

În 1993, Marko Bela anexa unui astfel de memorandum o hartă care să demonstreze drepturile ungurilor asupra Trannsilvaniei. Chiar recent, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1735, promovată de Gyorgy Frunda, prin care se cere statelor membre să-şi modifice Constituţiile astfel încât să nu mai fie definite pe bază etnică.

Ce legătură există însă între ziua naţională a Ungariei şi secui? Istoric, nici una. Este surprinzător gradul de deznaţionalizare la care au fost aduşi secuii de către revizionismul maghiar.

În întreaga lor istorie, ungurii au fost prea puţini numeric pentru pretenţiile lor prea mari. De aceea au procedat la asimilarea naţionalităţilor conlocuitoare, cel mai adesea prin maghiarizare forţată. Câţi români nu au fost siliţi să-şi schimbe numele pentru a scăpa de cruzimea maghiară? Cel mai recent exemplu este cel din perioadă horthystă, când au fost schimbate până şi numele de pe crucile româneşti.

Noi, însă, nu am încercat niciodată deznaţionalizarea altora, aşa că nu înţelegem rostul autonomiei. A cere autonomie pentru ţinutul secuiesc, lăsând la o parte ilegitimitatea istorică a acestui ţinut, înseamnă a cere drepturi speciale, care să transforme o minoritate într-o aristocraţie.

2 comentarii la „Secuii sub amenintarea falsei identitati

  • joi, 02-11-06 la 23:42
    Permalink

    PE URMELE CAUCONIL0R

    Reflexii pe marginea eseului cu acelaşi titlu apărut în volumul Mărturiile Anamnezei la Editura Paideia, Bucureşti 2004 sub semnătura domnului academician Alexandru Surdu.

    Cauconii, aflăm încă de la Homer, erau de origine tracă şi trăiau pe râul Kaukon în Kaukonia, care cuprindea regiunea Elis şi părţi din Ahaia şi Arkadia. Ei ar fi migrat din nordul Peninsulei Balcanice pe la anul 1600 î.Chr. Pe cei rămaşi în vatra originară Ptolemeus (sec. II d.Chr.) îi va regăsi cu numele de cauconensis la nord de Dunăre printre triburile din Dacia, în Ţara Bârsei şi în împrejurimi, dar fără a trece de Carpaţii Răsăriteni.
    Prin coroborarea informaţiilor referitoare la teritoriul lor, dacii cauconi au trăit în sud-estul Transilvaniei cuprinzând nu numai Ţara Bârsei, ci şi o parte din actualul judeţ Harghita, spre izvoarele Oltului, ca şi părţi din judeţele Buzău şi Mureş (pg. 17). Tot în această zonă Amianus Marcellinus a consemnat existenţa unui ţinut numit Caucaland, iar mărturia unui soldat roman se referă la un munte Caucas pe lângă râul Olt.
    Ca urmare a faptului că erau un vechi neam autohton atestat încă din antichitate, lingvistul german J.Grimm a avut posibilitatea să constate legătura dintre denumirile de cauci, cauconi şi Caucaland pentru a le asocia acestora şi denumirea de Cogaion cu conotaţia sa religioasă. Pe de altă parte filologul german J.Wolff considera că şi denumirea de Kockel cu variantele Kukel şi Kukula utilizată şi de saşi pentru a desemna Târnavele ar proveni din anticul coca sau cuca, care înseamnă munte, cu menţiunea că cel mai important munte din zona Târnavelor se numeşte Cogan, cu variantele mai vechi Cocan sau Chuchal, denumire care ne arată că originea lor este, de fapt, hidronimul Kukula menţinut şi astăzi în uz de secuii.

    Cine nu îşi ştie trecutul nu este vrednic nici de prezent
    Toate aceste asocieri dintre toponime şi etnonime puse demult în evidenţă de savanţii germani, conduc la concluzia că tribul dacic al cauconilor este acelaşi cu neamul sikuli-lor, adică al secuilor care ocupă şi astăzi acelaşi ţinut şi mai ales folosesc străvechea denumire de Kükülö. Numai în legătură cu acest hidronim ţinutul lor a şi purtat denumirea de Ciculia, iar locuitorii numele de ciculi, aşa cum au consemnat călătorii străini, nume care s-a pronunţat şi siculi, iar apoi secui.
    Viteji, aidoma cauconilor din Elis, siculii dacici şi-au păstrat individualitatea nobleţei de autohtoni, stăpâni pe ţinuturilor lor, ceea ce a impus coroanei de la Buda recunoaşterea demnităţii lor colective. Captaţi mai mult prin viclenie în sfera de interes a coroanei de la Buda ei au fost maghiarizaţi treptat prin mijloace din ce în ce mai dure. Deşi maghiarizaţi în bună parte, ei nu sunt nici avari, nici gepizi, nici huni, nici pecenegi, aşa cum mai cred unii istorici, tocmai fiindcă sunt autohtoni, sunt membrii unui foarte vechi neam dacic, singurii care au dat nume locurilor pe care trăiesc, seriile lor toponimice de vârstă neolitică fiind o altă mare dovadă a faptului că sunt b ă ş t i n ş i. Recapitulând, va trebui să arătăm lumii întregi că cei numiţi astăzi secuii sau siculii sunt urmaşii autohtonilor denumiţi cauconi (a se citi caucoli din Caucaland înregistrat de Marcelinus), iar mai târziu ciculi fiindcă au trăit şi trăiesc pe văile râurilor denumite încă din antichitate prin hidronimul autohton Kukula.
    Având în vedere că maghiarizarea lor forţată echivalează cu imprescriptibilul genocid etnic ne revine obligaţia, ca în numele adevărului, să facem distincţia maghiarizat-maghiar, grea de atâtea implicaţii. I-am uitat şi continuăm să îi uităm pe cei de o fire cu noi şi soarta nu iartă. Din ignoranţă şi din comoditate operăm cu teorii de tip Roesler, deşi adevărul istoric cu privire la secui se susţine cu argumente:
    1. Geografice şi toponimice, din lucrările ştiinţifice ale lui Sabin Oprean (1928) şi Coriolan Suciu (1974). Vlăhiţa este numită în maghiară chiar Olah Falu, adică satul valahilor. Prezenţa lor sub numele de cauconi în sud-estul Transilvaniei este probată de harta lui Ptolemeu din secolul II, dar şi de către călători străini ca Georg Reicherstorfer care la 1527 îi numea ciculi ca şi Ferrante Capece în februarie 1584.
    2. Arheologice, având în vedere vestigiile de cetăţi dacice şi romane din zonă
    3. Istorice, prin denunţarea legilor de maghiarizare din anii 1842, 1879, 1883 şi 1907, dar mai ales prin interpretarea corectă a informaţiilor oferite de Simon de Keza privind scrierea lor valahică sau cele evidenţiate de istoricul contemporan doctor Mircea Dogaru, care inclusiv în revista LUMEA arată, citând însemnările de la 1761 ale generalului von Bucow, că în cel mai maghiarizat scaun din secuime din 102 sate 99 erau locuite de români.
    4. Heraldice. Fiindcă în sfârşit s-au recunoscut secui-secui, deci autohtoni şi nu altceva, vor redescoperi că începând cu epoca tratatului UNIO TRIUM NATIONUM s-au ilustrat în heraldică prin tandemul de semne primordiale dacice soarele-luna, tandem deseori regăsit şi pe tăbliţele de plumb cu scriere dacică de la Sinaia (vezi ziarul „Gardianul” din 30mai-4iunie 2005), dar şi în balada Mioriţa inaderentă pentru un eventual spirit alogen, dar pe care sufletul originar al secuilor maghiarizaţi a păstrat-o alături de alte balade autohtone traduse odată cu propria lor maghiarizare forţată. Acelaşi tandem „ca unitate SOARE-LUNĂ” mai apare numai în stemele de sorginte dacică ale Moldovei şi ale Ţării Româneşti şi la nimeni altcineva în lume. De aici şi concluzia evidentă că şi secuii aparţin aceluiaşi neam. Orice altă explicaţie invocând asocieri cu probabilitate zero frizează ridicolul.
    5. Religioase. Vechi biserici ortodoxe dărâmate în secuime.
    6. Antroponimice, din lucrările ştiinţifice ale lui G.Popa – Lisseanu şi ale lui I.I. Rusu (1986), care pe baza documentelor de arhivă dovedesc maghiarizarea familiilor româneşti prin nume ca Albu, Boér, Bokor (Bucur), Karácsony, Csipán (cioban în graiul aromânilor), Dán, Fogarasi, Kosztin, Lunguj, Lupuj, Mirtse, Moldván, Nyisztor, Oláh, Oltyán, Pászkuly, Ráduly, Sztojka, Szávuly, Sérbán, Zsunkuy (se citeşte Juncu) şi multe, multe altele, ceea ce nu poate fi considerată o problemă a persoanelor respective, ci a naţiunii române şi a României din moment ce astăzi liderii acestor români maghiarizaţi odată cu numele lor cer autonomie teritorială. Aceste nume dovedesc încă odată că împotriva Neamului Românesc s-a practicat imprescriptibilul genocid etnic care nu poate servi de bază pentru pretenţiile teritoriale numite autonomie.
    7. Sociologice. Lucrările bine documentate cu date culese din teren de Maria Cobianu-Băcanu (1998 şi 2000), doctor în filozofie la Institutul de Sociologie al Academiei Române.
    Este de la sine înţeles că din cele şapte grupe de argumente chiar şi numai o singură grupă este suficientă pentru a susţine definitiv calitatea de autohtoni a secuilor ca trup din trupul ţării, chiar dacă au fost maghiarizaţi forţat de către defuncta putere imperială în mai multe etape bine cunoscute de istorie.
    Le-am menajat prin tăcere drama deznaţionalizării ca mama cea adevărată din cunoscuta piesă de teatru Cercul de cretă caucazian. Nici acum nu vom proceda altfel, dar nu pot fi legalizate contrafacerile celor care mânaţi de interese străine practică intriga şi minciuna spre continua hărţuire şi în final dezagregarea României. O lege privind protejarea minorităţilor, oricare ar fi conţinutul ei, obligă majoritatea să se subordoneze oricărui minoritar devenit astfel un protejat, fiindcă obţine un statut preferenţial, ceea ce este inadmisibil din moment ce într-o ţară democratică legile sunt aceleaşi pentru toţi.
    În cazul minorităţii maghiarizate din România situaţia se dovedeşte a fi periculoasă-periculoasă prin faptul că au devenit masă de manevră pentru iredentismul mărturisit pe care îl implică incalificabila contestare a tratatului de pace semnat de toate părţile la Trianon.
    Democraţia nu poate servi ca umbrelă pentru nici unul din paşii pe care îi face iredentismul, tot aşa după cum toleranţa manifestată faţă de iredentism într-o lume a competiţiei acerbe echivalează cu sinuciderea. Cine poartă pe umeri soarta unei naţiuni nu poate fi nici naiv, nici dezinformat, nici fricos şi nici credul.
    Sechelele fostelor asupriri nu pot deveni temei pentru noi asupriri prin fărâmiţarea României şi nici pretext pentru continua batjocorire a acestui Neam Românesc.

    G. L. Teleoacă

    Răspunde
  • joi, 28-02-08 la 13:30
    Permalink

    în acest caz ar trebui scoasă naţionalitatea „secui” din nomenclatorul naţionalităţilor din Rom’nia

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.