Se reia tratamentul cu insecticid

Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, va efectua în perioada 09-30.07.2018, în condiţii meteorologice favorabile, primul tratament avio din acest an pentru combaterea țânțarilor, a căpușelor și a omizilor. Valoarea totală a contractului încheiat în acest sens este de 456.000 lei plus TVA.

Dacă anul trecut primul tratament avio a fost realizat la sfârșitul lunii iunie, în acest an condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitatii, intensificări ale vântului etc, au determinat decalarea procedurii pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.

Tratament avio se va aplica pe o suprafață totală de 8000 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor, a căpușelor și a omizilor. Substanțele folosite sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide. Tratamentul se efectuează inclusiv în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în funcţie de necesităţi, în perioada următoare să se aplice şi un al doilea tratament.

În municipiul Bacău, tratamentul avio se va efectua de două ori în acest an, cel de-al doilea tratament fiind programat pentru perioada 10.08-15.09.2018.

Condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitații, intensificări ale vântului etc, ar putea prelungi intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio în Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.