Scrisoare către un (fost) prieten: TUDOR CHIUARIU. Si raspunsul dumnealui.
În timpul campaniei electorale noi, băcăuanii, am primit cu bucurie grandioasa veste de la dumneavoastră, domnule Tudor Chiuariu, că vă suntem prieteni. La acea vreme garanta pentru nou-înfiripata prietenie minunată însuşi primarul Romeo Stavarache. Din păcate, cu tristeţe în suflet constat că prietenia dintre noi şi dumneavoastră, domnule Tudor de la Iaşi, e pe cale să se stingă. Apropo, pot să-ţi spun „tu”, ca între prieteni?
Te anunţ dragă Tudor că aici, la Bacău, e tot la fel ca atunci când ai plecat, acum mai mult de patru luni, după campania electorală. Nu s-a schimbat nimic în oraşul ăsta. Străzile sunt mai rupte ca oricând şi e mizerie peste tot. De aceea cred e mai bine să o iei prin Vaslui când te duci la Iaşi, venind din Bucureşti. Mai ales că a trecut campania electorală şi capii liberali ai administraţiei sunt mai puţin preocupaţi de oraş. Acum e o perioadă de „acumulare” pentru ei, să-i spunem aşa. Înţelegi tu. Dar peste vreo trei ani o să fie mai bine, că o să se apropie alegerile.
Văd că şi tu eşti destul de ocupat, nu ai mai avut timp nici să scrii pe blogul tău. Ultimul tău post datează de pe 29 noiembrie şi în el scrii ce bucuros eşti ca ai ieşit parlamentar. De atunci nimic. Dacă nu ai idei, poate te ajut eu.
Un subiect bun ar fi fost cum garantul tău, domnul Romeo Stavarache, a candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte a PNL. Aşa, ca la olimpiadă, unde e important să participi şi atât. Sau cum de nu aţi reuşit să treceţi niciun băcăuan pe un loc eligibil la europarlamentare pe listele PNL. Apropo. Dacă tu eşti prieten cu băcăuanii şi Romică e prieten cu tine (doar a garantat) înseamnă că şi primarul a prieten cu noi? Şi atunci de ce se comportă ca şi când ar fi supărat pe noi? I-am greşit cu ceva? Poate îl întrebi tu când vă vedeţi la Bucureşti.
În rest, cum îţi merge în capitală? Lucrezi intens pentru prietenii tăi băcăuanii? Eu parcă am nişte îndoieli. Am înţeles că ai ceva probleme cu diploma, că te-ai trecut ca absolvent al universităţii de stat şi de fapt ai luat doar licenţa acolo. Lasă, nu-ţi fă probleme! Cine o să ţină cont de amănuntul ăsta?
Până când ne-om vedea data viitoare, când poate vei sparge gheaţa şi vei face o conferinţă de presă în care vei prezenta ce ai făcut pentru cei pe care îi reprezinţi, în speranţa că nu a fost o prietenie din interes, îţi urez putere de muncă! Să ne vedem sănătoşi, Olimpia (Olimpia FILIP, Observator de Bacau)
Scrisoare către o ne-prietenă mai veche
Dragă Olimpia,
Dă-mi voie să-ţi spun că, de când am fost ales deputat, nu mi-am schimbat obiceiurile: băcăuanii m-au putut întâlni la universitate, la meciurile de handbal, la acţiuni de binefacere, la acţiuni civice, la întâlnirile cu oamenii de afaceri, sau, pur şi simplu, pe stradă, în cartierul în care stau, Aviatori.
Îmi pare rău să văd că ai început să suferi de miopie…politică.
Altfel nu-mi explic neadevărurile din scrisoarea ta de ieri.
Altfel nu ai fi pierdut din vedere amendamentele mele la bugetul de stat, privind spitalul municipal şi cofinanţarea centrului de afaceri. Din păcate, reprezentanţii PSD şi PDL, băcăuani get beget, au votat împotriva sănătăţii şi prosperităţii băcăuanilor. Te las pe tine să le explici concetăţenilor noştri cum a funcţionat patriotismul local în cazul acesta.
Probabil că, dacă nu ai fi suferindă, ai fi aflat că am organizat, pentru studenţii de la Drept, de la Universitatea „George Bacovia”, o vizită la Parlament, în cadrul căreia au asistat şi la şedinţa în care a fost învestit noul Guvern.
Probabil că, dacă nu ţi-ai fi pierdut parţial vederea, ai fi remarcat că sunt membru în patru comisii parlamentare, că nu lipsesc la şedinţe şi că am o activitate consistentă.
Nu poate să-ţi fi scăpat cel puţin activitatea mea din Comisia pentru adoptarea Codurilor. Nu de alta, dar asta a văzut-o o ţară întreagă (de exemplu, http://www.realitatea.net/subcomisia-pentru-codul-penal-a-decis–prin-vot–sa-extinda-sfera-exercitarii-legitimei-aparari_482151.html).
Să ştii că eu chiar îmi voi ţine promisiunile. Una dintre ele, că voi face tot ce îmi stă în putinţă ca Parlamentul să adopte Coduri care să facă justiţia mai accesibilă, mai rapidă, mai eficientă, mai echitabilă.
Am văzut că te preocupă situaţia mea academică. Din păcate, îţi culegi informaţia din emisiuni de şantaj, realizate de persoane speriate că vor trebui să se prezinte în faţa justiţiei, care, în plus, n-au de unde să ştie cum e treaba cu diplomele, fiindcă nu au reuşit să dobândească una. Mulţumesc însă de preocupare, până la sfârşitul anului îmi voi finaliza doctoratul.
Miopia se poate îndrepta. Cu ochelari. În niciun caz însă, cu ochelari de cal.
La unele persoane, e vorba, din păcate, de o afecţiune mai gravă. Pentru că a privi o persoană cu ură nesfârşită, doar pentru că s-a născut în alt loc, nu e o simplă miopie, e o formă de sluţire sufletească. Dacă e recuperabil, îţi doresc însănătoşire grabnică.
În rest, rămâne cum am stabilit: băcăuan e cel care face ceva pentru Bacău.
PS Pe blog nu am scris, pentru că pregătim relansarea site-ului. O pregătim cu grijă, pentru că îi respect prea mult pe cititorii mei. Eu nu vreau să-i induc în eroare. Le voi spune, de aceea, că numai construcţiile, nu şi veştile, pot fi „grandioase”.
Tudor Chiuariu, deputat ales de băcăuanii din Colegiul 1
Dar spuneti-mi si mie unde are un birou domnul deputat de Bacau? La modul cel mai serios am dorit sa-i exprim nemultumirile mele ca cetatean al Bacaului dar mi-a fost imposibil sa dau de el. Am sunat la PNL Bacau vreo doua zile numeni nu ia telefonul.Am scris si e-mailuri . Tot nimeni nu raspunde. Pai cum e posibil? Am fost in L.Patrascanu unde vazusem o firma a dansului, dar stupoare am gasit un magazin de decoratiuni , cred eu, cu niste instrumente muzicale…
Unde va gasim domnule deputat, noi cetatenii Bacaului, pentru ca v-am votat doar.