Şcoala românească în derivă, rezultatul societătii bolnave

Prezintă televiziunile medalioane sau portrete de personalităţi autentice din trecutul sau prezentul societăţii româneşti? Foarte, foarte rar, motivându-se că nu au audienţă. În schimb apar seară de seară „pe sticlă” câteva figuri de „conducători” agramaţi din fotbalul românesc. Da, dar aceştia fac audienţă ni se spune mereu.

Ar putea oferi tinerilor, elevilor şi studenţilor, adevărate modele clasa politică românească.

Dar avem o clasă politică, este aceasta capabilă să ofere modele? Evident nu. Deseori clasa politică oferă „modele” de neurmat: oameni politici corupţi, „îmbogăţiţi peste noapte”, oameni politici cu moşteniri dubioase, parlamentari care dorm în timpul dezbaterii unor proiecte de legi ce vizează prezentul şi mai ales viitorul ţării; figuri de „baroni locali”, oameni care s-au realizat fără multă muncă, fără multă ştiinţă de carte, fără o minimă moralitate.

Într-adevăr comunismul a distrus, mai ales după 1947, elita politică românească. După 1989 clasa politică este din nou în formare. Ne aflăm în situaţia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, în etapa de modernizare a României când clasa politică era în formare. Referindu-se la aceasta Titu Maiorescu spunea, că atunci, „clasa politică era în formare, dar avea valoare”. Noi azi constatăm că avem o clasă politică în formare, dar din păcate, în mare măsură, nu are valoare. La adresa clasei politice s-au făcut şi se fac aprecieri dintre cele mai îngrijorătoare. Zilnic, clasa noastră politică ne oferă spectacole, mult mediatizate, de cea mai proastă speţă, din care tineretul nu are absolut nimic bun de învăţat, dimpotrivă.

Ce este de făcut?

În primul rând şcoala, precum şi toată societatea românească, au nevoie de o regenerare morală. Şcoala are nevoie de o reformă de profunzime, reală, mergând de la planuri şi programe la corpul didactic şi masa de elevi, până la fiecare profesor şi fiecare elev în parte.
Conducerile şcolilor, consiliile profesorale, comisiile de disciplină, este necesar să fie mai active, mai exigente cu toţi factorii implicaţi în procesul de învăţământ.
Trebuie reevaluată şi revitalizată colaborarea şcoală-părinţi, diriginţi-părinţi, dar şi relaţia profesor-elev sau elev-profesor.

Poate sunt eficiente, într-o anumită etapă, camerele video în şcoli; poliţia, care de regulă străluceşte prin absenţă, să fie „prezentă” la intrarea în curtea şcolii, şi nu lângă caloriferele din holurile şcolii. Rămâne de actualitate şi problema uniformelor, specifice fiecărei şcoli, sau pur şi simplu al unui semn distinctiv, fie şi o eşarfă de exemplu.

În orice caz mi se pare că s-a ajuns prea departe, în primul rând, cu starea de indisciplină, cu deteriorarea climatului benefic, atât de necesar unei activităţi didactice normale. Aşa încât alarma lansată este absolut necesară. Convingerea noastră este că problema violenţei în şcoli se va rezolva atunci când toţi factorii implicaţi vor acţiona coerent şi eficient. La toate acestea, şi multe altele încă nescrise aici, mai adăugăm o convingere a noastră şi anume: şcoala românească nu se vindecă cu vorbe, ci „cu şcoală”.

Autor: Prof. dr. Ioan MITREA, Revista Ateneu

Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.