E oficial, Consiliul local a hotărât să continue susţinerea financiară a echipei-fanion a oraşului Bacău. Conform unei Expuneri de motive publicată de contrasens.com, consilierii băcăuani au ajuns la concluzia că Federaţia Română de Fotbal a acordat drepturile de participare în Liga a II-a municipalităţii Bacău şi nu vreunei alte entităţi private.
În consecinţă, Consiliul local Bacău a decis continuarea susţinerii financiare a formaţiei FCM Bacău, care se va prezenta sâmbătă, la partida de campionat de la Buzău, cu Gloria.
Cu toate acestea, mai sunt probleme de ordin financiar nerezolvate, cum ar fi salariile jucătorilor, care nu şi-au primit drepturile pe anul 2010, dar şi câteva prime din turul campionatului. În orice caz, elevilor lui Gheorghe Poenaru li s-a promis că achitarea restanţelor va începe de săptămâna viitoare.
Plecarea spre Buzău este prevăzută pentru mâine, la amiază, după antrenament.
Update in joi, 25-03-10 18:47
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează