Polițiștii din comuna Huruiești au fost sesizați pe 25 februarie, în jurul orei 05.30, de către D. Gabriel, de 34 de ani, despre faptul că l-a surprins în curtea sa pe A. Valerian, de 55 de ani, din aceeaşi localitate, care avea asupra sa un topor şi căra în spate, învelit într-o patură, un televizor.
Polițiștii au constatat că A. Valerian a intrat în locuinţa lui B. Viorel, de unde a sustras un televizor, după care a părăsit locul faptei și a pătruns în curtea locuinței lui D. Gabriel.
Atunci când a fost surprins, A. Valerian i-a adresat amenințări cu moartea lui D. Gabriel. Făptuitorul s-a deplasat la locuința mamei sale unde a lăsat televizorul sustras. Polițiștii au mai stabilit că pe timpul deplasării către locuința mamei sale A. Valerian a amenințat alți doi cetățeni, care se aflau pe drumul public, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de A. Valerian sub aspectul săvârsirii infractiunilor de violare de domiciliu, furt calificat, amenințare și portul, fără drept, a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.
Printre cele mai populare jocuri de noroc în lumea modernă se remarcă pariurile sportive, alături…
Sezonul rece poate fi o provocare pentru sănătatea plămânilor, mai ales din cauza aerului rece…
În era tehnologiei, obținerea rapidă a unui credit online poate deveni soluția ideală pentru a-ți…
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Acest website folosește cookies.
Comentează