Revista revistelor culturale din ianuarie 2006: TRIBUNA

Tribuna nr. 80, 1-15 ianuarie 2006

Semne bune are sfârşitul de an pentru colegii de la „Tribuna” ţinând cont de ultimul număr al revistei pe 2005. Trecând peste editorialul lui Ovidiu Pecican „Proiect România”, de unde nu aflăm mare lucru, decât ce-i drept nişte „cestiuni” de bun simţ dar pe care nimeni nu le mai ia în seamă, ajungem la un material scris foarte bine, interesant, la obiect şi care urmăreşte câteva aspecte legate de „Jurnalul” lui Mateiu I. Caragiale.

Suntem din păcate încă în căutarea modalităţii în care exegezele serioase referitoare la romanul lui Mateiu I. Caragiale să îşi găsească utilitatea şi în afara cercului de critici strict şi direct interesaţi de opera sa. Autoreferenţialitatea este aşezată sub forma metaforei oglinzii iar Ramona Burcă, autoarea articolului, nu trece sub pecetea tainei câteva din nuanţele posibil folositoare pentru decriptarea textului matein.

Nu mi-a plăcut din păcate recenzia Ioanei Hanchevici la volumul Ruxandrei Cesereanu „Nebulon”. Expunerea e destul de încrâncenată şi până la urmă, cititorul neavizat rămâne în dubiu: merită au ba?

Atât Alexandru Laszlo cât şi Gheorghe Grigurcu deschid rânduri polemice la adresa lui Eugen Simion, respectiv Mircea Dinescu, cel din urmă părând de altfel a rămâne în sfera „mahalalei”. La început un avantaj, cu certitudine stilul de pe sticlă a lui Mircea Dinescu începe să contraproducă: şi chiar aşa, s-a cam săturat lumea de efuziuni sentimentale pro-onestitate. Întrebarea formulată de Grigurcu este de altfel îndreptăţită: „Ne punem întrebarea: cui i se adresează? (Mircea Dinescu) Intelectualului avizat în nici un caz, din pricina turnurii şugubăţ-populiste a discursului, a materiei verbale ingrate de care face uz şi abuz. Însă nici mahalagiului căruia pare a-i face avansuri, din cauza frazei cu desen complicat, cu o potenţă metaforică, deşi răbufnind în efect gros, trivial. Ambele categorii pot rămâne diferite”. Şi chiar aşa se şi întâmplă! Să avem pardon, dar… curat mofturi!

La Arhivă nu am putut trece peste scurtul moment constituit de epistolarul Ştefan Augustin Doinaş datorat lui Dan Damaschin. Mai departe în revistă despre ţigănire intelectuală, Echinox şi note la tot scandalul care a ţinut în priză o parte a presei culturale. Cornel Vâlcu comentează pertinent, aşezat, situaţiile create pornind de la un gest tipic pentru societatea în care trăim: un protest ferm. Ba pe deasupra şi fără semnătură! Curată lătrătură!

Dar să revin: un nou semn de preţuire din partea clujenilor pentru ceea ce este cu adevărat nepieritor (a mi se scuza patetismul alături de clişeul folosit). Mă refer aici la Radu Ilarion-Munteanu care, în „Argument la tradiţiile noastre”, realizează un tur personal la Muzeul Ţăranului Român. Uşor cam prea subiectiv dar, la urma urmelor, poate că ducem lipsă şi de asemenea perspective. Am toată încrederea că promisiunea de la sfârşit va aduce şi în următoarele numere alte materiale interesante care să reaşeze la locul cuvenit valorile spirituale specifice poporului român.

Despre sarcina jurnalistului cultural ne vorbeşte Elena Abrudan în „Din nou despre jurnalismul cultural”. Aceasta, deşi dificilă, trebuie să respecte norme etico-morale fără de care actul de jurnalism cultural nu se justifică. Epoca globalizării reaşază de altfel ecuaţia emiţător – receptor iar în cazul pe care îl avem în vedere varietatea destinatarului produsului cultural presupune faptul că acesta este ales preferenţial pretinzând o interpretare specializată şi impunând o atitudine critic-evaluatoare. Aceasta se bazează pe valori diferite dar care asigură un tot unitar armonios: valoarea estetică a produsului cultural, valoarea de identificare, valoarea de coeziune şi valoarea simbolică. Toate acestea sunt mai departe explicate pe larg. Extrem de util materialul doamnei Abrudan şi prin faptul că prezintă pentru încă o dată caracteristicile unei cronici dramatice ori ale cronicii de film. Totul este nuanţat cu pricepere în scop vădit didactic şi nu neapărat pur teoretic.

Am mai spus şi altă dată câte ceva despre Oana Pughineanu aflată la sfârşit de an printre curiozităţi „subcoolturale”. Titlul textului: „«Escatologie» scatologică”.

Am lăsat la urmă poate principalul merit al numărului de faţă – şi anume materialele grupate în jurul lui Pierre Corneille, materiale prilejuite de o dată aniversară: 6 iunie 1606 (data naşterii). Maria Vodă Căpuşan îl discută plecând de la trăsăturile de tip baroc/ neobaroc raportate la clasicism; Rodica Gabriela Chira se opreşte asupra eroului Polyeuct aflat între antagonismele propriei existenţe; Coralia Maria Handrea prezintă un model dramatic cornelian în timp de Horia Lazăr decriptează legăturile dintre dramaturgul francez şi iezuiţi.

Până la urmă, atâta timp cât „Punctul de plecare al interpretărilor regizorale rămâne textul”, aşa cum arată Livia Titieni, problema cea mai importantă este cea a traducerii. De aici plecând, autoarea articolului reface traseul traducerilor existente în limba română. Concluziile pot fi cu siguranţă uşor intuite aşa încât nu le voi mai cita acum.

Autor: LecTop, Revista Ateneu

Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.