Revista revistelor culturale din ianuarie 2006: REVISTA NOUA

Revista Nouă, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2005

Bun acest sfârşit de an şi pentru cei de la „Revista Nouă”. Într-o ordine uşor nefirească, adică de la coadă la cap am să remarc „Islamul şi Occidentul într-o lume transmodernă” de Ziauddin Sardar în traducerea Andreiei Andrei.
Apoi avem un excelent material semnat de Gherasim Rusu Togan despre „Cultul icoanei, puritate şi transcendenţă divină”. Lucrurile prezentate nu sunt necunoscute specialiştilor dar cu siguranţă nu au prea încăput până acum în paginile unei reviste literare.

Despre elegiile lui Nichita Stănescu ne scrie Dan Trifaru. Câteva materiale despre mit, interesante dar care ar fi trebuit concepute pentru mai multe numere (mă refer la Viorel Cernica, Codruţ Constantinescu, Florin Dochia, etc).

Către paginile de început avem două interviuri de forţă, unul mai interesant decât celălalt: Mircea Muthu în dialog cu C. Trandafir şi Nicolae Manolescu în dialog cu Emanoil Toma.

Voi reţine pentru sfârşit două pasaje ce mi s-au părut importante: „Lucrez. Mai am încă doi ani şi ceva de contract până când trebuie să o predau toată. […] Va apărea probabil într-un singur volum mare. Oricum, va apărea odată toată, inclusiv primul volum pe care l-am publicat deja cu completarea «poeţi romantici», care, a apărut, de asemenea. Împreună, totul se va topi într-o singură carte numită «Istoria critică a literaturii române»” (Nicolae Manolescu); „…balcanismul nu se poate înţelege decât în relaţie cu un alt concept. Acest concept este conceptul de balcanitate. Balcanitatea, după mine, este o axiologie comună a popoarelor sud-estice, pe palierul duratei lungi, cum spune sociologia, deci între secolele XVI şi XIX. […] După mine balcanismul este un concept – imagine”. (Mircea Muthu)

Autor: LecTop, Revista Ateneu

Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.

Revista Ateneu

Autor: Revista Ateneu


Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului. Ateneu, revista de cultura fondata in 1927 de George Bacovia si Grigore Tabacaru. Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.