Revista Ateneu, Premiu de Excelenţă
Asociaţia Română pentru Patrimoniu a acordat un Premiu de Excelenţă revistei „Ateneu” – „pentru contribuţia la întărirea culturii regionale şi valorificarea fondului cultural local”. Laureaţi ai ediţiei a III-a – 2006 a Premiilor Patrimoniului Românesc sunt şi Radu Cârneci, iniţiator al seriei noi a Ateneului (pentru ansamblul operei şi pentru reconstituirea spiritului renascentrist în literatura română), criticul literar Constantin Călin (pentru ansamblul operei şi pentru ciclul monografic dedicat operei lui Bacovia) şi regretatul Eugen Budău (pentru eminenta operă de cercetător al „regionalismului creator”), distinşi colaboratori ai revistei noastre.
Mulţumim pentru atenţia acordată, asigurând pe cei care ne-au premiat că ne vom continua demersul de valorificare a fondului cultural local (şi nu numai!).
Autor: Revista Ateneu
Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.
Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.
Revista „Ateneu” nu a fost înființată în 1927, ci în 1925 (de Grigore Tabacaru și George Bacovia), sub titlul „Ateneul cultural”. A devenit „Ateneu” începând cu seria a doua, în 1964.