Retrospectiva evenimentelor din 2005

4. Uite demisia, nu e demisia sau despre consecvenţă în politică
Joaca de-a demisia a ştirbit mult din încrederea de care se bucura Călin Popescu Tăriceanu în rândul opiniei publice. A fost vorba de o chestiune de consecvenţă, nu neapărat politică. În iulie, Tăriceanu promisese că îşi va da sigur demisia imediat ce se va întoarce dintr-o vizită oficială la Bruxelles. Surse neoficiale susţineau, pe drept în ultimă instanţă, că demisia nu mai este chiar atât de iminentă şi că anumite sugestii pe care ar urma să le primească de la interlocutorii săi europeni l-ar putea face să renunţe, cel puţin temporar, la intenţie. Opoziţia a apreciat că preşedintele Traian Băsescu l-a obligat pe primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu să-şi dea demisia, fiind responsabil astfel pentru aruncarea ţării într-o criză nejustificată. În final, Tăriceanu nu a demisionat, chiar după desele schimbări de decizie ale şefului Executivului şi de declaraţiile ce veneau dinspre Palatul Cotroceni. Premierul a hotărât să rămână în funcţie invocând temele pe care le avea de pregătit pentru aderarea la UE şi reconstrucţia ţării după primul val de inundaţii din Banat. Un exemplu de consecvenţă a fost dat de Mona Muscă, fost ministru al Culturii, nemulţumită de nehotărârea lui Călin Popescu-Tăriceanu care, după ce a anunţat că va părăsi funcţia de premier, a revenit asupra deciziei. Muscă nu a votat în Delegaţia Permanentă pentru susţinerea premierului Călin Popescu-Tăriceanu ca prim-ministru şi ca preşedinte de partid. Apoi, Mona Muscă a părăsit fotoliul de ministru al Culturii şi a renunţat la toate funcţiile din PNL. Deci, se poate!