Programul manifestărilor din Bacău de 1 Decembrie

Sâmbătă, 1 Decembrie 2012, de la ora 10:00 va avea loc festivitatea oficială de depunere a unor jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor Întregirii Neamului din Cimitirul Eroilor, din strada Constanţei.

Etapele ceremonialului:

–         primirea oficialităţilor

–         intonarea Imnului Naţional al României

–         oficierea ceremonialului religios

–         depuneri de jerbe şi buchete de flori în acordul Imnului Eroilor

–         defilarea gărzii de onoare.

La ceremonial vor fi prezenţi urmaşi ai eroilor căzuţi pentru Patrie, veterani de război, cadre militare active, în retragere sau în rezervă, elevi, studenţi. Activitatea se încheie cu defilarea Gărzii de Onoare, asistenţa deplasându-se în faţa cimitirului pentru a primi onorul militar.

În Piaţa Tricolorului, începând cu orele 12.00, va avea loc un ceremonial militar si religios, unde vor fi rostite alocuţiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Naţionale a României, de către reprezentanţii:

–         Prefecturii Judeţului Bacău

–         Consiliului Judeţean Bacău

–         Primăriei Municipiului Bacău

–         Garnizoanei Bacău.

După acest moment, garda de onoare va prezenta onorul, iar în încheiere va avea loc un spectacol cultural-artistic.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

2 comentarii la „Programul manifestărilor din Bacău de 1 Decembrie

Dă-i un răspuns lui elena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.