Proceduri pentru recuperarea creantelor transportatorilor
Pentru recuperarea efectiva a sumelor datorate in baza unei relatii comerciale, este necesara obtinerea unui titlu executoriu, adica a unui act care poate sta la baza cererii de executare silita a unei persoane, prin poprirea conturilor bancare sau a tertilor care detin bunuri pentru debitor ori scoaterea la licitatie a bunurilor mobile si imobile ale debitorului. Contractele incheiate de comercianti, facturile sau orice alte inscrisuri care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii nu reprezinta, conform legii, titluri executorii in baza carora sa se poata declansa in mod direct procedura de executare silita. In vederea recuperarii de catre creditor a creantei este necesara obtinerea unei hotarari judecatoresti prin care persoana fizica sau juridica ce nu si-a achitat obligatia de plata sa fie nevoita sa plateasca suma ce reprezinta debitul, precum si eventuale penalitati sau dobanzi.
Prin intermediul acestei proceduri, creditorul va obtine un titlu executoriu in baza caruia sa procedeze la executarea silita a creantei solicitate, daca debitul datorat de debitor nu este evident, si judecatorul trebuie sa aprecieze daca pretentiile sale sunt intemeiate sau nu. Daca judecatorul hotaraste ca pretentiile sunt intemeiate, el va pronunta o hotarare prin care va obliga debitorul sa achite debitul.
Procedura de drept comun este greoaie, ceea ce constituie un avantaj pentru debitori, care pot prelungi plata obligatiilor banesti la care sunt tinuti. Aceasta rezida atat intr-o lunga durata de timp de desfasurare a proceselor – cu exercitarea tuturor cailor de atac – cat si in cheltuielile ocazionate de proces, care se pot recupera.
Etapele din cadrul procedurii de drept comun sunt: realizarea concilierii prealabile obligatorie (incercarea de solutionare amiabila a litigiului), depunerea cererii de chemare in judecata, insotita de inscrisurile doveditoare, urmata de citarea partilor, primirea intampinarii depuse de catre parat (iar daca paratul are pretentii reciproce fata de reclamant – cerere reconventionala), administrarea de probe pentru lamurirea situatiei de fapt, solutionarea cererilor, exceptiilor si incidentelor de procedura, pronuntarea hotararii, redactarea acesteia si comunicarea catre parti.
Daune suplimentare
Prin OUG 119/2007 s-a reglementat si dobanda pentru creantele care constau in plata unui pret. In cazul contractelor incheiate intre comercianti si o autoritate contractanta, nu este necesara punerea in intarziere a debitorului. Daca in contract a fost fixat un termen de plata, dobanda curge din ziua urmatoare acestui termen, iar contractelor incheiate intre comercianti li se aplica dispozitiile articolul 43 din Codul Comercial.
Partile sunt libere sa stabileasca rata dobanzii pentru intarzierea la plata pretului; in cazul in care rata dobanzii nu este stabilita prin contract, se va aplica rata dobanzii de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei.
Creditorul poate sa pretinda daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile facute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de catre debitor. Cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Citatia va fi inmanata partii cu trei zile inaintea termenului de judecata.
Dreptul de retentie asupra marfii transportate
Spre deosebire de alte domenii, conform prevederilor legale in material transporturilor, transportatorul are drept de retentie, daca sunt indeplinite conditii specifice, intre care se numara si existenta unei creante. Dreptul de retentie este drept real de garantie imperfect, in virtutea caruia cel care detine un bun mobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, sa refuze deci restituirea, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit pentru conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.
Pentru transportatori, dreptul de retentie este prevazut de articolul 433 din Codul Comercial, in care se precizeaza: „Carausul nu este obligat sa predea lucrurile transportate, pana cand persoana ce se prezinta a le primi nu-si indeplineste obligatiunile. In caz de neintelegere, daca destinatarul plateste suma ce crede ca o datoreaza si depune in acelasi timp si diferenta pana la suma pretinsa de caraus, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate. Daca scrisoarea de carat e la ordin sau la purtator, carausul se poate opune predarii marfii, pana la restituirea exemplarului subscris de dansul“.
Conditiile pentru exercitarea dreptului de retentie sunt:
• existenta unei creante impotriva proprietarului bunurilor transportate (o creanta certa, lichida si exigibila);
• detentia bunurilor exercitata de catre titularul dreptului de retentive (implicit, o posesie neviciata a bunurilor transportate);
• existenta unei legaturi intre creanta si bunurile transportate (adica pretul transportului este strans legat de marfa transportata).
De asemenea, dreptul de retentie se refera numai la bunurile mobile care fac obiectul transportului pentru care nu s-a facut plata pretului, nu la alte bunuri. Transportatorul nu poate face uz de dreptul de retentie in anumite situatii, un exemplu fiind situatia in care exista o disputa cu privire la cuantumul datoriei. In aceasta situatie, transportatorul nu poate sa refuze eliberarea la locul de sosire a marfurilor transportate, fiind o bligat sa puna marfa transportata la dispozitia destinatarului, daca acesta achita suma recunoscuta si consemneaza intr-un inscris diferenta aflata in discutie.