Proceduri pentru recuperarea creantelor transportatorilor
Recuperarea creantelor este o activitate omniprezenta in conditiile economico-financiare actuale, existand in acest sens o cerere bogata. In domeniul transporturilor, sunt frecvente situatiile in care transportatorii se gasesc in fata situatiei de nu primi plata pentru transportul efectuat, ajungand astfel in postura de a fi nevoiti sa recupereze creante. Av. Coltuc Marius, fondator Casa de avocatura Coltuc.
Creantele sunt, conform OG 5/2001, „obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii“. Drepturile de creanta sunt acele drepturi patrimoniale in virtutea carora subiectul activ poate pretinde o anumita conduit subiectului pasiv – sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva – indreptatindu-l pe titular la forta de constrangere in cazul opunerii.
Subiectul activ se numeste creditor, fiindca a avut incredere (credere, in limba latina) in persoana subiectului pasiv, care se numeste debitor, fiindca datoreaza (debet, in limba latina) creditorului o anumita prestatie. Pentru valorificarea unor creante, acestea trebuie sa indeplineasca o serie de conditii prevazute de lege:
• sa fie stabilite fara niciun dubiu, sa nu constituie obiectul unui litigiu – creante certe;
• cuantumul lor sa fie precis determinat – creante lichide;
• sa fie ajunse la scadenta, putandu-se cere de indata executarea lor, eventual pe cale silita – creante exigibile.
De exemplu, pentru a se efectua compensatia legala a doua creante, acestea trebuie sa fie certe, lichide si exigibile. O alta conditie se refera la cuantumul creantei; in cazul in care aceasta se cifreaza la mai mult de 30.000 de lei, creditorul poate cere inceperea procedurii insolventei impotriva debitorului, conform Legii 85/2006. Cererea, adresata la tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, poate fi respinsa de catre judecator, daca nu sunt indeplinite conditiile descries anterior, adica atunci cand creanta nu este certa, lichida si exigibila.
Caile legale pentru recuperarea creantelor
Contractul de transport este conventia prin care o parte – carausul – se obliga, in schimbul unei remuneratii, sa efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumita distanta, cu un vehicul corespunzator.
Contractul de transport se refera la o prestatie de servicii, deoarece obiectul activitatii carausului consta in deplasarea in spatiu a unor persoane sau marfuri, organizata, supravegheata si dirijata de caraus. Tinand cont de aceste particularitati, in contextul contractului de transport, remuneratia neachitata reprezinta o creanta pe care transportatorul o are de recuperat.
Acelasi regim se aplica si in cazul facturilor emise pe baza unei comenzi de transport. Cand transportatorul devine creditor si persoana care trebuia sa faca plata transportului devine debitor, poate incepe procedura de recuperare a debitului. Aceasta include mai multe etape: o etapa antejudiciara, constand in notificarea debitorului asupra creantei datorate sau concilierea directa in functie de procedura aleasa (de drept comun sau speciala) si o etapa judiciara, care cuprinde formularea actiunii propriu-zise. Daca se alege procedura de drept comun, se va intenta o actiune in pretentii, iar daca allege procedura speciala, actiunea este formata din somatia de plata, care are ca temei de drept OG 5/2001 privind procedura somatiei de plata si OUG 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale. Aceasta din urma procedura este urgenta, adica se judeca cu celeritate.
Un comerciant care se adreseaza instantei de judecata cu o actiune intemeiata in drept pe dispozitiile prevazute de OUG 119/2007 are posibilitatea ca, din punct de vedere juridic, sa-si formuleze actiunea si pe dispozitiile prevazute de OG 5/2001, cu modificarile si completarile ulterioare; reciproca acestei situatii juridice nu este insa valabila. Cele doua acte normative difera, in esenta, datorita sferei de aplicare.
Astfel, OUG 119/2007 are ca obiect doar creantele certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.
Nu intra in sfera de aplicare a acestei ordonante creantele inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa si contractele incheiate intre comercianti si consumatori. OG 5/2001 are o sfera mult mai larga de aplicare, referindu-se la creantele certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligtii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Pasii de urmat