Premiile festivalului concurs „Extemporal la viitor”

Sâmbătă, 2 iunie a.c., ora 11.00, la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” din Bacău a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Festivalului-Concurs de Creaţie Literară „Extemporal la viitor”. Concursului Revistelor Şcolare, ediţia a XI-a, competiţie organizată de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”, Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” – Filiala Bacău şi instituţia gazdă. Din cei 223 de concurenţi proveniţi din învăţământul preuniversitar, precum şi din cele 22 de reviste şcolare intrate în competiţie, juriul, alcătuit din scriitorii Dumitru Brăneanu, Calistrat Costin – preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Daniel Nicolescu, Cornelia Ichim-Pompiliu şi Victor Munteanu – preşedinte, a acordat următoarele distincţii:

 

Secţiunea I: CREAŢIE LITERARĂ

Creaţie Literară pentru clasele II – VIII

 

Clasele II  – VIII

 

Poezie

Premiul I:     Marchiş Maria – Şcoala „Al. I. Cuza”, III C

lPremiul II: Nu s-a acordat  lPremiul III: Nu s-a acordat

 

Compunere

Premiul I:   Spiţă C. Mateea – Şcoala „Al. I. Cuza”, VI A

Premiul II:  Chelaru Vlad-Andrei – Şcoala „Al. I. Cuza”, III C

Premiul III: Şenchea Diana – Şcoala „M. Costin”, VI C

 

Menţiune: Georgiana Fasolă – Şcoala „M. Costin”, VI C

Menţiune: George Ungureanu Vrânceanu – Şcoala „Al. I. Cuza”, V C

Menţiune: Culca Eliza – Şcoala „M. Costin”, VI C

 

Proză

Premiul I:    Ilişanu Andra-Raluca – Şcoala „Al. I. Cuza”, VIII E

Premiul II:  Hrib M. Mihaela-Alice – Şcoala „Georgerta Mircea Cancicov”, VIII E

Premiul III: Fânu Laura-Raluca -. Şcoala „M. Costin”, VIII B

 

Menţiune: Apetrei Iulia-Georgiana – Şcoala „Al. I. Cuza”, VII – a

Menţiune: Macovei Ana-Roxana – Şcoala „Al. I. Cuza”, VIII E

 

Clasele IX – VXII

 

Poezie

Premiul I: Nu s-a acordat lPremiul II: Nu s-a acordat  lPremiul III: Nu s-a acordat

 

Proză

Premiul I: Nu s-a acordat lPremiul II: Nu s-a acordat

Premiul III: Gabriela-Daphne Puiu – C.E. „Ion Ghica”, IX A

 

Eseu

Premiul I: Nu s-a acordat lPremiul II: Nu s-a acordat lPremiul III: Nu s-a acordat

 

Teatru

Premiul I:   Nu s-a acordat lPremiul II: Nu s-a acordat

Premiul III: Mihaela Ianău, XI D, Colegiul Economic. „Ion Ghica” Bacău

 

Menţiune: Ionuţ Colea, XII D, Colegiul Tehnic. „Anghel Saligny”

 

Secţiunea II: REVISTE ŞCOLARE, clasele II – VIII

Cea mai bună tehnoredactare, realizare grafică şi conţinut tematic

 

Premiul I:   „Flori de gheaţă” –  revista Şcolii „Ion Creangă” Bacău

                                                   Coordonator: prof. Cornelia Ichim-Pompiliu.

Profesori coordonatori de număr: Mirela Becheanu, Dorina

Răileanu, Elena Moise

Premiul II: Nu s-a acordat

 

Premiul III: „Şcoala fără şcoală” –  revista Şcolii „Al. I. Cuza”. Redactor-şef: Rodica Filip.

Redactori: Marchiş Maria, Grinţescu Andreea, Doru

Maria-Ioana, Neagu Andrei-Ioan, Chelaru Ana-Ecaterina,

Văsâi Cătălina, Cojocaru Maria-Isabela, Călugăru Antonia,

Olteanu Georgiana, Cristea Cristiana, Lupu Anamaria,

Chiriac Vlad, Boronea Ştefan, Chelaru Maria, Anton Mihai,

Şova Ilinca, Boronea Anna, Loghină Octav-George, Nevschi

Andrei, Umbrărescu George, Cracea Ştefan, Vasiliu-Jurcovan

Rareş

 

Menţiune: „Floare de colţ” – revista Şcolii „Miron Costin” Bacău. Coordonator: prof.

Fernanda Cîrneală.

Redactori: Cristiana Stan (V A), Ioana Bîndec (VI C), Andreea

Drăghin (VIII A), Cătălina Teliban (VIII B), Alexandra Cercel

(VIII B)

 

Secţiunea REVISTE ŞCOLARE, clasele IX – XII

Cea mai bună tehnoredactare, realizare grafică ş conţinut tematic

Premiul I: Nu s-a acordat lPremiul II:  Nu s-a acordat lPremiul III: Nu s-a acordat

 

Diplome de Excelenţă

Diplomă de Excelenţă pentru calitatea organizării întâlnirilor culturale:

– Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, director, prof. Gabriel Stan.

 

Pentru calitatea prestaţiei artistice la întâlnirile culturale ale „Avangardei”:

– Formaţia vocal-instrumentală „Haiducii” – Costeşti, Republica Moldova, condusă de

Gheorghe Matei.

– Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului, dirijor, Nicolae Popa

– Ansamblul Flolcloric „Ciobănaşul” al Colegiului Economic „Ion Ghica” din Bacău,

instructor, prof. Mitică Pricopie.

– Grupul folk „Şcoala Steluţelor” – Bacău, instructor: Mugurel Neuman.

– Formaţia de Teatru „Artisfane” – Bacău, instructor: Viorel Bosnea.

– solista Iuliana Zeina, folkistul Florin Ţuţuianu.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.