Poveste – Raiul şi iadul

Se spune că odată, de mult, tare de mult, un răzbinic renumit, om robust şi plin de sine, s-a hotărât, într-o zi să-l viziteze în chilia sa de pe un vârf de munte, pe un călugăr renumit pentru inteligenţă şi înţelepciune.

De cum a intrat în chilie, războinicul l-a întrebat pe un ton agresiv, pe călugărul pirpiu ce e raiul şi ce e iadul… Câteva clipe firavul călugăr l-a privit în tăcere pe războinicul obişnuit să comande, după care s-a dezlănţuit, aruncându-i cu dispreţ:

– Eu să-ţi vorbesc ţie despre rai şi despre iad? Ce să-ţi vorbesc? Nu ţi-aş putea vorbi nimic!… Eşti murdar! Miroşi urât! Paloşul tău este pătat! Eşti hidos, o ruşine a celor care sunt oameni… Dispari din faţa mea imediat! Nu pot să te suport!…

Războinicul s-a înfuriat atât de tare încât tot corpul a început să-i tremure. Faţa-i era roşie şi trupul întreg îi era străbătut de mânie. La auzul cuvintelor călugărului, războinicul a ridicat fulgerător paloşul ca să-l despintece pe pirpiriul călugăr. Privindu-l în ochi, călugărul a exclamat cât se poate de liniştit:
– Acesta este iadul!…

Războinicul, şocat de răspunsul calm, blajin al călugărului, a împietrit. Bietul om îşi riscase viaţa pentru a-i oferi o învăţătură despre iad!…
Războinicul coborî paloşul încet şi din motive pe care nu şi le putea explica, inima lui s-a umplut dintr-o dată de o linişte adâncă, linişte pe care nu o mai cunoscuse…
– Şi acesta este raiul!… a adăugat călugărul privind insistent la războinic…

Prelucrare si adaptare