Politia primariei la datorie
La Festivalul ARLEKIN care se va desfasura in municipiul Bacau in perioada 01-03.06.2007, se estimeaza o participare de aproximativ 1000 persoane zilnic.
Conform programului inaintat de Primaria Municipiului Bacau, pe scena mare, amenajata pe str. N. Balcescu, in fata statuii lui Stefan cel Mare si pe alte 2 scene dispuse una in cartierul NORD si una in cartierul Aviatori, vor fi sustinute concerte de muzica usoara si populara precum si diferite manifestari artistice, culturale si sportive, zilnic incepând cu orele 09.00-10.00 si pâna in jurul orelor 23.00.
Pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale specifice acestor manifestari si cu impact negativ asupra populatiei, in perioada desfasurarii festivalului, jandarmi si politisti vor fi prezenti cu efective in zonele de interes public..
Astfel, un numar de 40 politisti ai Primariei vor asigura un climat de ordine si siguranta publica pe parcursul celor 3 zile de festival, participând activ la buna desfasurare a manifestarilor.
Informatia Bacaului