Patriciu despre Băsescu: ‘Duceţi ciobanul la doctor!’

„Noaptea, în grajd, vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul este deranjat de lătratul câinelui şi împuşcă vaca. Ce faceţi în situaţia aceasta cu ciobanul? Duceţi-l la doctor!” Aceasta este imaginea plastică pe care o are preşedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, cu privire la ‘teoria conspiraţiei’ plănuită împotriva sa de preşedintele Traian Băsescu. Potrivit lui Patriciu, Băsescu nu se află în spatele acestor demersuri, ci chiar în faţa lor. ‘Preşedintele duce stindardul luptei isterice împotriva corupţiei’, mai spune Patriciu.

Întrebat dacă regretă faptul că nu a ieşit Adrian Năstase preşedintele României, şeful Grupului Rompetrol a recunoscut că a votat cu Băsescu, şi datorită faptul că se află într-un partid parte a Alianţei D.A.

„Băsescu a ajuns, întâmplător, de două ori în fruntea statului român: prima dată în calitate de candidat la prima funcţie în stat şi apoi când a câştigat alegerile.

A avut dreptate Traian Băsescu atunci când a spus că românii au de ales între doi comunişti, el şi Adrian Năstase. Acesta din urmă este un comunist materialist dialectic, iar Băsescu un activist al colectivizării.”, a mai spus Patriciu.

Autor : Florin MARIN, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.