Parcurile viitorului
Autoritatea locală din Moineşti a semnat un protocol de colaborare cu societatea Petrom SA, în vederea implementării unui proiect numit Parcurile viitorului.
Prin acest program, societatea se obligă să aducă la standarde europene parcul central al municipiului, investiţie suportată în exclusivitate de agentul economic.
La întocmirea caietului de sarcini, dar şi la derularea lucrărilor, autoritatea locală va avea şi ea un cuvînt de spus.
În schimb, pe o perioadă de 5 ani, Primăria se obligă să întreţină un marcaj inscripţionat cu numele societăţii, aşa cum este stipulat într-o Hotărîre de Consiliu Local.
Evenimentul de Iaşi