Categorii: Actualitate

Panorama editorialelor din 15 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de miercuri, 15 martie, a cotidianelor centrale:

A fi sau a nu fi Mircea Geoană… (Bună ziua, Braşov – Octavian Andronic)

Luni de zile, Geoană a fost preşedinte doar cu numele, tentativele sale de a prelua controlul fiind cenzurate prompt de către colegi. Ascensiunea sa în percepţia internă a fost minată serios şi de relaţia delicată cu preşedintele fondator. Soarta a început să-i fie favorabilă abia în momentul în care a încetat să-i mai zâmbească lui Năstase. Moştenirea mătuşii Tamara a fost detonatorul necazurilor celui care-şi salvase in extremis scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie care-i dădea prilejul să-şi menţină echipa de intervenţie pe care n-ar fi putut să o gestioneze de la partid. Pe măsură ce problemele lui Năstase s-au acutizat, Geoană a început să se mişte mai natural şi să coaguleze în jurul său o nouă camarilă care a prevăzut că fostul lider are şanse minime să-şi mai revină la strălucirea din trecut.

Cometa Năstase, pe orbita demisiei (România liberă – Eliade Bălan)

Fara tratament, conflictul s-a acutizat rapid. Supuratia era evidenta. Inevitabilul s-a produs si buba s-a spart o data cu implicarea DNA in dosarele Zambaccian si matusa Tamara. A fost momentul crucial care a declansat fiesta scandalului din partid. Focul izbucnit in Filiala PSD Bucuresti s-a extins iute in tot PSD-ul. Flacarile au ajuns si la structurile de rezistenta. Acum se vorbeste doar de retrageri, demisii, excluderi si chiar de un congres extraordinar. PSD a devenit un vulcan in plina eruptie. Curge lava incandescenta peste partid si Adrian Năstase spune ca chestiunea cu demisia este absolut aberanta! Nu concepe sa plece nici din PSD, nici din fruntea Camerei Deputatilor. Sefii organizatiilor judetene s-ar putea sa aiba o alta parere. Discutiile de aseara nu pun insa fostul partid de guvernamant intr-o lumina favorabila. Cu atat mai putin pe proprietarul depozitului de tablouri. In mod normal, astazi Adrian Năstase nu poate evita despartirea de PSD.

PZD (Cotidianul – Traian Ungureanu)

Coruptia e o tema impopulara si cine reuseste sa ii dea o adresa cistiga enorm. In citeva luni s-a aflat ca sediul central nu e in Flotei, ci in Zambaccian 16. Băsescu a fortat prima criza de adincime, iar eu tocmai mi-am pierdut obiectivitatea. Alaturi de multe milioane de romani. Asta spun sondajele. Partidul care se obisnuise cu un 30-35%, indiferent de mersul istoriei, incalzirea globala si chelirea padurilor pe Trotus, a coborit la 23%. Exact in clipa in care oligarhia parlamentara tinea propriul referendum si il gasea pe Adrian Năstase cel mai popular si mai neperchizitionabil om al momentului, electoratul ajungea la rezultatul contrar. Dar stirea n-a ajuns si nici nu va ajunge la virf, acolo unde Geoană, Mitrea si Năstase cred, mai departe, ca unul dintre ei va cistiga lupta. Grupul care se sfisie, acum, prin televiziuni nu poate pregati o despartire neta. Năstase nu are unde pleca. Pina si locul in preajma lui Maniu e monitorizat de Talpes. Fara Năstase, Geoană nu are unde ramine. Toti vor descoperi, in cele din urma, ca au nevoie unii de altii si ca se presupun reciproc. Sint inclestati de mult si orice lovitura la virf va declansa sinuciderea colectiva. Asa incit se vor mai rani un timp, dupa care se vor aseza in banci. Dar partidul se va alege cu un nume nou si rau colector de voturi: PZD.

Doar Congresul PSD poate decide (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Sa fim bine intelesi. Nu sustinem ca demisia lui Adrian Năstase din fruntea PSD si a Camerei Deputatilor ar fi o aberatie. Dimpotriva, noi credem ca un asemenea gest i-ar servi de minune chiar lui Adrian Năstase. La ora actuala caderea PSD in sondaje e pusa exclusiv pe seama lui Adrian Năstase. Plecarea sa din cele doua functii ar fi o excelenta posibilitate de a verifica daca aceasta e singura explicatie a dezastrului actual din PSD. Numai ca un asemenea gest nu depinde de Adrian Năstase. Plecarea sa din fruntea PSD si a Camerei Deputatilor va avea, indiscutabil, efecte majore asupra destinului pe termen lung al partidului. Cine garanteaza ca vor fi doar efecte pozitive? Cu atat mai mult un asemenea gest nu poate fi rezultatul unor trucuri precum cel lesne de sesizat in spatele taraseniei din aceste zile. Un asemenea gest trebuie discutat si decis in cadrul unui organism fundamental de decizie al partidului: Congres Extraordinar sau cel putin Consiliu National. Acest organism trebuie sa-si asume o decizie precum cererea adresata lui Adrian Năstase sa-si dea demisia sau o decizie de demitere. Ulterior, acest organism va trebui sa raspunda pentru posibilele efecte negative ale deciziilor. Cum tot el se va bucura de posibilele efecte pozitive. E singura solutie pentru PSD de a dovedi ca nu e, asa cum spune autorul mesajului de pe internet, ‘o formatiune care a adunat, in timp, marii rechini si vulpoi ai politicii postdecembriste’.

Plutonul (Curentul – Tia Şerbănescu)

Cu matusa Tamara devenita personaj in ‘The Washington Post’ si criticat de comisarul european Frattini din cauza deputatilor sai care ‘s-au jucat nebuneste cu viitorul tarii si aderarea ei la UE’ aparandu-l pe nepotul national Năstase de justitie, PSD s-a trezit intr-o situatie imposibila. Riscul de a deveni partidul Tamara si de a cobori in sondaje alaturi de legendara raposata a devenit atat de evident incat groparii insisi au inceput sa-si puna celebra intrebare: a fi sau a nu fi Năstase exclus din partid? Dl Geoană s-a decis pentru o formula ‘inteligenta, coerenta si colegiala’ – si, in consecinta, i-a cerut fostului premier sa demisioneze din functiile de partid si de la conducerea Camerei.

Sfârşitul Partidului Comunist (II) (Gândul – Cristian Tudor Popescu)

Ion Iliescu, părintele fondator al partidului, a făcut un gest unic în lunga sa carieră de apparatcik, a cerut o demisie cu nume şi prenume la vârful partidului. Asta pentru că bătrânul activist simte că Adrian Năstase poate deveni cel mai detestat om politic din istoria României. Dacă însă Iliescu va reuşi să-şi plaseze în schimb la conducere una sau mai multe clone palide ale sale, atunci soarta PSD e pecetluită. După mătuşa Tamara şi Zambaccian, cred că singura şansă pentru PSD este să ajungă la conducere nişte băieţi fără pedigri de nomenclatură, crescuţi la bloc, fie în provincie, fie în Berceni sau Drumul Taberei. Dar nu Oprişan sau Vanghelie…

Sector 1 dă cu tunu’ (Ziua – Ovidiu Bancheş)

Revenim la gestul prin care conducerea PSD Sector 1 i-a intors cutitul in rana contra-candidatului lui Băsescu la ‘prezidentiale’. Observam ca instrumentul ‘Vot’ i-a cauzat din nou probleme lui Adrian Năstase. Iar daca cel atacat contesta exercitiul democratic exprimat de filiala din care face parte, alegerile preliminare exercitate inaintea momentului ‘alegeri 2004’ apar aruncate in ridicol. Congres extraordinar. Tot mai multe voci din PSD solicita acest lucru, vazand in imediatul alegerilor interne ‘solutia salvatoare’, ‘socul’ sau ‘varianta necesara’ supravietuirii. Grupul de la Cluj, tabara de la Bucuresti, falanga de la Focsani… Toti, ce mai. Insusi Ion Iliescu spune ca prefera rezolvarea disputelor intr-un astfel de ‘meci’. De inteles. Iliescu vrea sa redevina grabnic primadona Stangii. Caci timpul nu mai are rabdare pana la Congresul ordinar. Gandind si actionand in acest fel, pesedistii nu observa ca pasesc pe urmele taranistilor, care, trezindu-se in opozitie, s-au dovedit incapabili sa se constituie in ‘alternativa’. Desigur ca, urmarind istoricul celor doua grupari, nu putem scrie acelasi rezumat. Insa asocierea ramane.

Soluţia ‘finală’ (Libertatea – Mihai Valentin Neagu)

Solutia cu adevarat morala ar constitui-o un congres extraordinar in urma caruia PSD sa se curete nu numai de uscaturile de la centru, ci si de cele locale. Iar apoi, un gest unic s-ar impune, prin retragerea din Parlament. Ulterior, fara liste aprobate de Năstase sau de Geoană, partidul se va putea purifica printr-un nou vot al electoratului. Dar spun povesti… Un astfel de scenariu este tot atat de fantezist ca acela potrivit caruia demisia lui Năstase ar transforma PSD intr-un nou partid.

Totul se plăteşte (1) (Ultima oră – Ion Marin)

Gata, s-a spart gasca. La PSD, Popescu, Ionescu, dascalimea, Geoană, Năstase, soferimea, Mitrea, Musetescu, p…verzimea, cum ar zice Oprescu, alde Vanghelie, Oprisan, si alte asemenea personaje penibile, care pozau pâna mai ieri in idolii natiunii sau macar ai baronatelor pe care le devalizasera, isi sparg acum capetele… pe capete, uitând ca, mai an, nu indrazneau sa ridice ochii la unul ca Năstase, lustruindu-si pantofii de cracii pantalonilor câte un sfert de ora inainte sa-i patrunda in birou, unde erau primiti, deseori, doar de vreun consilier sau sefa de cabinet; si acum urla toti ca smintitii, ca ’otu si coruptu’ trebuie mazilit. Intre toti, figura cea mai hilara o face acest Geoană, chiar opera lui Năstase, inclusiv prin achiesarea la tradarea fata de Iliescu, pusa la cale de combinatorul Hrebe, când Prostanacu’ s-a trezit uns peste PSD, spre bucuria Miaelei, varului de la ‘Doi cocosi’ si altor cumetri. Era o alta lucratura, la fel ca cea din vara lui 2004, când, dupa asa-zisele alegeri interne facute cu mare tam-tam si tâfna ‘democratica’, listele de circumscrisi au fost inlocuite peste noapte cu echipa lui Năstase, precum disponibila Plumb si alte metale rare gen imbecilul fudul din Galati, dar mai ales cu ‘portocaliii’ lui Voiculescu, intre care figura de cazut fata era principialul Copos, acest Patriciu al pur-conservatorilor, ce abia a inceput sa-si scrie memoriile dedicate lui Botos si Morar.

Miei turbaţi şi ape tulburi (Realitatea românească – Constantin Mihul)

Din pacate pentru dansul, Adrian Năstase a pierdut enorm in ochii celui mai important ‘grup de interese’, cel reprezentat de electoratul pe care partidul din care face parte incearca sa-l reprezinte. Un ‘grup de interese’ pentru care principala grija este ziua de maine, cei pentru care imaginile din ‘muzeul’ din Strada Zambaccian au avut efectul unui soc. Dar pana la urma, tot raul este spre bine, si domnul Năstase ar putea fi cel care ar determina o limpezire a apelor intr-un partid de opozitie care trebuie neaparat sa-si recastige credibilitatea; pentru binele tuturor, inclusiv al celor care se afla acum ‘in capul mesei’. Pentru ca slabiciunea Opozitiei conduce automat la excese din partea Puterii, situatie care nu face bine nimanui.

De 15 martie câştigă Băsescu (Evenimentul zilei – Ioana Lupea)

UDMR a facut eforturi in 2004, sustinuta de PSD, pentru blocarea inscrierii Uniunii Civice Maghiare, a carei participare la alegeri ar fi scos formatiunea condusa de Marko Bela in afara parlamentului. Faptul ca presedintele Traian Băsescu a dezbatut intre patru ochi cu Szasz Jeno si nu cu Marko Bela despre manifestatia de 15 martie de la Odorheiu Secuiesc ii creste primului si cota politica, si speranta ca anul acesta UCM ar putea deveni legala, cum de altfel au cerut si organizatiile europene, preocupate de incalcarea dreptului la libera asociere a persoanelor din acest caz. O a doua organizatie a maghiarilor le-ar fi si lor probabil folositoare, dar mai ales liderilor politici de la Bucuresti si, in viitor, de la Budapesta, daca Fidesz-ul lui Orban Viktor va castiga alegerile din mai ca forma de presiune asupra UDMR.

Codul vs contul lui Da Vinci (Adevărul – Marius Vasileanu)

Ne întrebăm ce anume va scoate ortodoxia românească din starea de somnolenţă socială în care se ascunde sub pretextul ‘trăirii’? Iată de ce sugerăm adepţilor de subiecte à la Dan Brown câteva posibile titluri de carte care ar avea un succes garantat, dacă se va găsi cineva să le scrie: ‘Codul despărţirii Mitropoliei Ardealului’, ‘Codul din Tanacu’ ori ‘Contul Catedralei Neamului vs contul construirii câtorva sute de case de bătrâni şi orfelinate’, ‘Contul lui Teodosie şi al nepoţilor săi tomitani’, ‘Contul pierdut al lui Gojdu’. Dar, dincolo de orice coduri ori conturi în veacul vecilor îngropate, cel mai blagoslovit bestseller ar fi ‘Codul dosarelor de Securitate ale ierarhilor’… Deocamdată, dacă ar fi să ne luăm după aderenţa la fabulaţie, pare că românul are o singură credinţă: mitomania salvează România.

Prăpăd (Cronica română – Răzvan Voncu)

In cei patru ani de regim Năstase (ca Iliescu n-a prea fost), desi tara a cunoscut o reala crestere economica, nu s-a facut nici un fel de imbunatatire funciara. Banii, inclusiv fonduri europene, au fost ‘sifonati’ catre firme si fundatii ale matusilor, unchilor si verilor de gradul al III-lea. Ministrii agriculturii, de la vanatorul… vanat si pana la liberalul Flutur, de azi, se ocupa doar de restituiri si fonduri SAPARD. Restituiri, in special de paduri, iar fonduri, in special nerambursabile. Am ajuns la sapa de lemn. Dezastrul lumii rurale se regaseste, insa, pentru cine stie sa vada, in dezastrul clasei politice. O clasa care a crezut ca poate face politica, ignorand din start 46% din populatie. De aici, lipsa ei de legitimitate si de reazem moral. Si lipsa ei de resurse umane.

Madgearu şi FMI (Ziarul financiar – Adrian Vasilescu)

Puteam noi, românii, să ajungem la un astfel de echilibru? Bineînţeles. Înainte de război, România a ştiut să-şi pună în valoare câteva avantaje competitive. Locomotivele lui Malaxa erau căutate în toată lumea. Avioanele făcute la Braşov erau între cele mai bune din lume. Pe făina românească se băteau toate marile patiserii europene. Şi mai era petrolul. Jumătate avantaj comparativ, căci ni-l dăduse Dumnezeu. Dar jumătate era avantaj competitiv. Pentru că am ştiut să atragem investiţii, să-l industrializăm şi să-l valorificăm. E vremea să reînvăţăm să ne batem pentru avantaje competitive. Şi să impunem o constrângere competitivă: concurenţa. Dar întâi şi întâi, să redobândim vocaţia lucrului bine făcut.

Adevăruri otrăvite (Bursa – Cornel Codiţă)

Doar cei care nu au calcat niciodata in spatiul iugoslav si nici nu au habar de istoria si sociologia locului pot spune ca Milosevici a ‘inventat’ sau ‘reinventat’ nationalismul sirb sau croat. Milosevici s-a folosit de el, atunci cind ‘internationalismul’ lozincii mostenite de la Tito, ‘Fratie si justitie’, nu mai era de nici un folos, nu mai avea nici o baza de sprijin in realitate, nu mai avea cum sa solutioneze criza din Kosovo, Bosnia-Hertegovina sau ‘eterna’ competitie dintre sirbi si croati. Nationalismul i-a oferit lui Milosevici o noua baza de putere, ceea ce arata ca era un fenomen puternic, pre-existind ascensiunea politica sau reconvertirea lui Milosevici. Ceea ce, desigur, nu schimba cu nimic din consecintele dezastruoase, monstruoase si inacceptabile la scara umana, pe care utilizarea acestei unelte in politica tensionata a anilor ’90 le-a avut. Dupa cum, nici lipsa de condamnare formala a lui Milosevici la Haga nu schimba cu nimic responsabilitatea lui pentru singele inocentilor, ramas acum pentru eternitate pe minile lui si pe filele de istorie care il vor mentiona.

Energia unui peisaj (7 plus)

Când suntem conştienţi de incapacitatea noastră de a face schimbări de acest fel într-un câmp care funcţionează pe baza unor legi clare ale universului, alegem să ieşim din câmp. Ne mutăm din oraşul rău famat în unul… liniştit şi curat. Schimbăm condiţiile care ne fac rău sau alegem să ne simţim bine, în ciuda manifestării lor. Şi acestea sunt gesturi de autoprotecţie şi de putere, care ne pot plasa pe alte niveluri de energie şi pe diferite segmente de realitate, care ne dau mai multă plăcere, mai multă bucurie şi mai multă încredere în noi înşine.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Update in joi, 16-03-06 15:47

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Unde poți paria pe Euro 2024?

Unul dintre cele mai așteptate și mai îndrăgite evenimente sportive ale anului, din punct de…

sâmbătă, 22-06-24

Sânzienele – o sărbătoare a bucuriei

La fiecare sfârșit de iunie românii așteaptă cu mare bucurie două sărbători: Sânzienele pe 24…

vineri, 21-06-24

Favbet: o gamă variată de pariuri sportive

Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…

marți, 11-06-24

Rezultate complete vot Bacău – iunie 2024

Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…

luni, 10-06-24

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Acest website folosește cookies.