Panorama editorialelor din 14 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 14 martie, a cotidianelor centrale:

Băsescu – charisma şi pedeapsa (Cotidianul – Cristian Pătrăşconiu)

Ca un râu subteran, sub ce spune la suprafata şeful statului, se intrevede, la adincime, un discurs care tradeaza o analiza temeinic – politologica şi care releva o cunoastere profunda a electoratului romanesc. Băsescu a invatat perfect o lectie: în România, din 1989 şi pina acum, se voteaza carisma si/sau se voteaza negativ. Amenda o primesc – şi o deconteaza la alegeri – cei care nu si-au facut temele, cei care nu si-au respectat angajamentele, cei care au spus una şi au actionat exact pe dos. Acesta este, esentializat, mesajul permanent pe care Băsescu i-l serveste de fiecare data, cu sau fara garnitura, unui premier care nu are carisma. Dar care, în schimb, are la activ câteva prietenii care l-au compromis, câteva gesturi ezitante, în momente-cheie ale mandatului sau, si, mai nou, o pofta irezistibila de a exagera, ca sa nu spunem direct de a minti (cum e cazul, recent, de asumare cocoseasca a unui proiect în care meritele lui Tăriceanu sunt, în fapt, mult, dar mult mai mici decit pretinde acesta). Cit despre carisma, e limpede cine e posesorul sau privilegiat. Cel putin în acest sens, în confruntarea dintre cei doi, forta e, evident, la şeful statului. Si, spre nefericirea actualilor purtatori de imagine liberala, nu numai forta.

Din gândirea politico-filosofică a ministrului Flutur (Azi – Octavian Andronic)

Această idee a lichidării opoziţiei, indiferent câtă boală ai avea pe ea, nu denotă, în spatele argumentaţiei, o fire prea democrată. Nici măcar una liberală. Denotă un spirit totalitar, cu nostalgii serioase în legătură cu rolul conducător al unui partid unic. Gândirea sa politico-filosofică se află în strânsă relaţie cu o altă teoreticiană de frunte a actualei Coaliţii, acea doamnă Constantinescu, de la PD, care răbufnea cu aplomb în urmă cu câteva luni: ‘Ciocu’ mic, că noi suntem la putere!’.

Unde ne sunt liberalii? (Cronica română – Iosif Boda)

Daca liberalii nu sunt bantuiti de dorinta de a se constitui în ‘pol’, ei nu sunt scutiti nici de teme de reflectie şi nici de probleme. Nu au cum sa evite, de exemplu, situatia lor aparte în randul liberalilor europeni. Pentru ca, la ora de fata, în Europa, liberalii sunt mai degraba de centru-stanga, pe când în România ei sunt de centru-dreapta. Nu se poate sa nu-i ingrijoreze şi faptul ca, în toata perioada post-decembrista, PNL nu a fost în stare sa pregateasca un prezidentiabil cu sanse de a castiga cursa pentru Cotroceni (‘cazul’ Stolojan e unul aparte şi inca enigmatic). Nici cu guvernarea nu au avut mai mult succes sau noroc. Desi în cateva ocazii, presedintele Băsescu a apreciat ca actualul guvern – n-a pomenit, desigur, niciodata despre primul-ministru – este cel mai performant dintre cele postdecembriste, rezultatele în ceea ce priveste cresterea economica, echilibrele macro-economice, tintirea inflatiei, transporturile, sanatatea, invatamantul, calitatea vietii în general nu prea ne dau nu stiu ce motive de a sari în sus de bucurie. Este interesant ca, parca, uneori, politicile economice liberale au avut mai mult succes fara liberali în fruntea guvernului. Asta ar putea sa-i coste la alegeri. Pana una-alta, lunile care vin vor fi decisive pentru liberali. A fi sau a nu fi un partid politic mare (semnificativ) în România? Asta e intrebarea! Raspunsul depinde, inainte de toate, de liberali. Dar nu numai de ei!

‘Zmeura de aur’ pentru locatarii din Casa Poporului (Ziarul financiar – Indira Crasnea)

‘Lungeşte Doamne boala’, este o vorbă autentic românească, rezultată din interesul vechi de a perpetua situaţii care să ne dea prilejul şi satisfacţia de a critica demolator şi pe termen lung. Vrem, în sinea noastră, altfel de Parlament, de care să nu ne simţim stânjeniţi şi în care să ne regăsim. Însă uităm de metehnele individuale şi de faptul că schimbările încep chiar de jos. Minunile care se întâmplă peste noapte şi te fac să te trezeşti a doua zi într-o lume mai bună le găseşti doar în romanele de vacanţă. Un Parlament de roboţei aseptici şi conştiincioşi ţine doar de literatura SF. În schimb, un Parlament funcţional şi stimabil este posibil. Până atunci, ne mulţumim cu ce avem şi ne păstrăm cu răbdare speranţa.

Parlamentul, la colţ (Libertatea – Petru Calapodescu)

Alesii natiei continua sa se complaca pe un palier aflat deasupra realitatii şi mai cu seama a intereselor imediate ale tarii. Circul din Senat, cu Ordonanta DNA, a fost perceput ca atare la Bruxelles. La fel tevatura grotesca a aprobarii sau respingerii perchezitionarii locuintei lui Adrian Năstase, de neconceput intr-o uniune de state în care covarsitor majoritara este conceptia potrivit careia parlamentarii au imunitatea legata exclusiv de demersurile lor politice, nu de invinuiri de coruptie sau alte chestiuni private.

Cum facem să nu aderăm la UE? (Gândul – Bogdan Chirieac)

Dacă puterea de la Bucureşti nu ar dori intrarea României în UE, ea nu ar acţiona prea diferit faţă de ceea ce face acum. Toată lumea se ocupă de orice altceva decât de integrare: fie se încearcă învierea fostei Securităţi, fie se testează rezistenţa la rupere a Alianţei, fie se priveşte la spectacolul mediatic al luptei împotriva corupţiei. Atuurile pe care România le avea pentru aderarea la 1 ianuarie sunt periclitate. Instabilitatea politică de la Bucureşti împiedică Guvernul să se concentreze, cât de cât, asupra cerinţelor stricte ale UE. Pe acest fundal, obstrucţionarea Justiţiei de către Parlament a căzut ca un trăsnet la Bruxelles. Dacă actuala putere doreşte ca România să rateze 1 ianuarie 2007, atunci face exact ceea ce trebuie.