Panorama editorialelor din 13 martie
Miloşevici – lipsa de judecată (Cotidianul – Traian Ungureanu)
Cine a fost Slobodan Miloşevici ramine un mister pentru cei care s-au grabit sa-l pensioneze, în boxa. Pacat. Lectia lui Miloşevici e grava. Ea a fost mereu ascunsa de cliseul dupa care acest supersirb a fost un despot naţionalist. De fapt, Miloşevici tine de clasa vizionarilor manipulatori. Miloşevici a luat forma naţionalismului sirb pentru ca stia ca nimic nu e mai inflamabil. Puterea a fost obsesia permanenta a lui Miloşevici, absolvent stralucit al comunismului balcanic – ramura locala a artei propagandistice şi a violentei de stat leniniste. Occidentul european a privit zece ani în aceasta directie şi a reusit sa vada doar un haiduc pitoresc, în costume fine, şi un barbat cu simtul arhaic al onoarei. Sub acest camuflaj, Miloşevici a operat diabolic. A dezlantuit patru razboaie (Slovenia, Croatia, Bosnia, Kosovo) şi le-a pierdut pe toate. La sfirsit, infringerile l-au costat puterea, în Serbia, şi i-au pregatit celula la Haga. Mult prea departe de scena (sau esafodul) pe care sirbii ar fi putut urmari deznodamintul.
Moştenirea lui Miloşevici (Adevărul – Romulus Căplescu)
(…) există un consens al opiniilor că, pentru Tribunalul de la Haga, moartea fostului lider intervine într-un moment cât se poate de nepotrivit. Acum nu se va putea niciodată şti dacă acuzaţiile de genocid aduse lui Miloşevici, singurul şef de stat împotriva căruia s-au formulat, până acum, asemenea acuzaţii, ar fi putut sau nu să fie probate. Dispariţia sa de pe scenă face şi mai acută necesitatea aducerii pe banca acuzaţilor a lui Radovan Karadzici şi a lui Ratko Mladici, învinuiţi de crime de război. Autorităţilor de la Belgrad le va fi însă acum şi mai greu să colaboreze la extrădarea acestora, dat fiind starea de spirit din rândurile naţionaliştilor sârbi. şocul stârnit de sfârşitul neaşteptat al lui Miloşevici se va estompa până la urmă. Dar moştenirea acestuia nu va dispărea atât de uşor şi va rămâne multă vreme o sursă de dispute între cei care au preluat succesiunea fostei Iugoslavii.
Disparitii (Curentul – Tia Şerbănescu)
Moartea neasteptata a lui Miloşevici în celula sa din Haga, în toiul procesului în care era acuzat de crime impotriva umanitatii, a impartit, cum era de asteptat, opiniile – intre pareri de rau ca acesta a disparut fara a fi condamnat şi pareri de rau ca tribunalul nu i-a permis sa-si trateze sanatatea la Moscova. Familia, avocatii şi fidelii lui Miloşevici n-au ezitat sa acuze Tribunalul de la Haga de crima impotriva celui acuzat de crime cerand ca necropsia sa se efectueze la Moscova – singura morga în care partizanii sai au incredere.
Răzbunarea lui Miloşevici (Gândul – Bogdan Chirieac)
Moartea bruscă a lui Miloşevici a rupt fragilul echilibru stabilit la Haga. Procesul este anulat, inculparea retrasă, conform procedurilor, în cazul morţii acuzatului. Faptul că a murit în închisoare pentru că nu a fost lăsat să se trateze îl transformă în ochii multor sârbi într-o victimă. Moartea lui Miloşevici împiedică în acelaşi timp şi o analiză exactă a situaţiei de astăzi, în timpul războiului antiterorist. Dacă ar avea cineva interesul să privească cu atenţie filmul războiului iugoslav ar vedea că atacul NATO asupra Belgradului l-a menţinut pe Miloşevici la putere mai bine de un an, după care dictatorul a fost înlăturat chiar de propriul popor. A fost un algoritm aplicat orbeşte de Statele Unite unei regiuni din Europa fără să ţină seama de caracteristicile etnice religioase şi culturale ale zonei respective. Parcă am mai văzut aşa ceva în zilele noastre, în Irak, unde războiul fierbinte a fost câştigat în 21 de zile, iar pacea se pierde constant de mai bine de doi ani. De curând, Curtea Internaţională de Justiţie a admis plângerea statului bosniac care a dat în judecată Serbia pentru genocid. Condamnarea unui întreg popor nu are cum să vindece rănile din centrul Europei. Iar în procesul care va urma mulţi sârbi îl vor avea în faţă pe Miloşevici necondamnat şi nedovedit vinovat, mort în celula de la Haga. Aceasta va fi răzbunarea fostului dictator pe Occident, dar şi pe propriul popor.
Disparitia controversata a unui personaj controversat (Realitatea românească – Corneliu Vlad)
Moartea lui Miloşevici va inrauri şi evolutiile imediat viitoare din spatiul ex-iugoslav. Se asteapta ca naţionalistii sarbi sa devina mai intransigenti. Partidul Socialist al lui Miloşevici, de pilda, si-ar putea retrage sprijinul acordat Guvernului de la Belgrad, obligandu-l sa demisioneze intr-un moment politic foarte tensionat: în mai, Muntenegrul urmeaza sa se pronunte daca ramane în componenta statului sarbo-muntenegrean, iar pana la sfarsitul anului ar trebui sa se decida daca şi provincia Kosovo se va retrage din acest stat. Actualii lideri de la Belgrad, care intentioneaza sa se apropie de structurile europene şi euroatlantice, nu par capabile sa convinga Occidentul de bunavointa lor.
Buletin de stare civilă (Ultima oră – Ion Marin)
Spuneam cândva ca as vrea sa fac din viata mea o capodopera. Fiindca am doar una, dovedit empiric pâna acum. în rest, iluzii. Iar viata mea a fost uneori şi la antipodul a ceea ce-mi propusesem. Toate bune şi frumoase. Carcasa care ne contine, vedem toti, se dezintegreaza dupa marsul funebru intr-o clipita, curat şi uscat, daca ai curajul sa optezi pentru crematoriu, sau în ani lungi, dezgustator – şi umed, daca alegi parcul cu stâlpi la cap. Dar cât timp ramâi în pielea ta vie şi ai norocul sa te mai şi simti bine în ea, nimic nu ar trebui sa te faca sa nu aspiri spre bine. Care sa mai insemne şi frumos, adevar, justiţie etc, na, hai ca devin liricoid şi ma injura careva. Excesul e repudiat de omenesc. Iar omenescul nu ne este strain.
Viaţa ca o rugăciune… (7 plus)
Trăirile noastre sunt viaţa şi gândurile pe care ni le spunem sunt rugăciune. Să privim cu atenţie, cu îndemânare, cu responsabilitate şi cu întreaga conştiinţă către esenţa vieţii noastre, pentru a înţelege că – într-adevăr – ni se dă ceea ce cerem. Cum cerem? Cerem gândind că vrem sau nu vrem, cerem dorind şi cerem respingând. Cerem prin supărare, prin furie, prin îndoială, prin teamă, cerem prin… tot ce trăim în interior. Starea de fericire este – în acelaşi timp – în responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Percepţia fericirii sau a absenţei ei defineşte fericirea şi nu ceea ce ni se întâmplă. Când simţim sau gândim că suntem fericiţi, aceea este… fericire. Nu contează dacă pentru asta aruncăm o privire hoinară pe geam ori câştigăm la loterie. Şi, în acel moment, sîntem în stare de rugăciune. Sau – pur şi simplu – în experienţa reală a ceea ce este viaţa.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News