Oferta CCD Bacău privind cursurile de perfecţionare pentru cadre didactice

Cu ocazia debutului noului an şcolar, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău şi-a  lansat oferta de formare continuă, destinată cadrelor didactice din judeţul Bacău şi nu numai.

Aceasta conţine patru programe proprii de formare, acreditate de Ministerul Educaţiei, care însumează 378 ore şi oferă participanţilor 105 credite profesionale transferabile: Managementul calităţii în educaţie, Pedagogia diversităţii şi dificultăţile de învăţare, Integrarea TIC în procesul educaţional şi Educaţie civică – formarea profesorilor.

De asemenea, în parteneriat cu alte instituţii furnizoare, C.C.D. Bacău mai oferă două programe de formare continuă acreditate, care totalizează 130 ore şi 35 credite profesionale transferabile.

Acestea sunt: Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi programul Orientarea şi consilierea în carieră a tinerilor, în colaborare cu Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” Iaşi.

Totodată, mai sunt oferite alte 60 cursuri de formare, care vor fi supuse avizării Ministerului Educaţiei, 17 dintre ele desfăşurându-se în premieră:

†      Inovare în chimie;

†      Proiectarea activităţilor instructive – tradiţional şi modern;

†      Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare, pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii mici;

†      Teaching Civic Concepts and Culture Through English.

†      Consiliul elevilor – o instituţie democratică;

†      Arborele ideilor practice în educaţia diferenţiată a elevilor. (Program de formare continuă derulat în şcoală);

†      Strategii de consiliere educaţională a părinţilor;

†      Laborator didactic.Tehnici de asigurare a succesului şcolar;

†      Proiectul pedagogic în centrul de documentare şi informare.

†      Proiectul tematic – strategie de proiectare, organizare, desfăşurare integrată a activităţii cu preşcolarii;

†      Comunicarea pedagogică în învăţământul preşcolar;

†      Politica documentară a unităţii şcolare: obiective, acţiuni, evaluare;

†      Metode şi tehnici de  învăţare integrate în predare.

†      O abordare pragmatică a evaluării.

†      Lecţii mai atractive în clasă. Poveşti terapeutic – educative pentru elevi.

†      Tinerii în viaţa comunităţii – comunicarea socială.

†      Contabilitatea instituţiilor de învăţământ.

Dascălii din judeţul nostru sunt invitaţi să se înscrie la aceste programe, oferta fiind ordonată pe următoarele secţiuni:

  • Curriculum – 10 cursuri;
  • Management  – 4 cursuri;
  • Strategii educaţionale – 10 cursuri;
  • Consiliere metodică  – 8 cursuri;
  • Evaluare – 4 cursuri;
  • Consiliere psihopedagogică  – 2 cursuri;
  • Educaţie non-formală  – 15 cursuri;
  • Dezvoltare personală  – 5 cursuri;
  • Cursuri destinate personalului didactic auxiliar şi nedidactic  – 2 cursuri.

Editura Casei Corpului Didactic Bacău, pusă în slujba tuturor iubitorilor de carte, a lansat la  începul noului an şcolar trei titluri noi, iar până la sfârşitul anului în curs, îşi propune să ofere celor interesaţi şi alte lucrări de specialitate şi metodice.

„În acest an şcolar ne vom focaliza pe desfăşurarea programelor de formare continuă acreditate, deoarece cererea pentru acestea este foarte mare, dar, în acelaşi timp, vom fi preocupaţi şi de promovarea unor proiecte europene, care au ca obiectiv, fireşte, tot formarea cadrelor didactice şi care presupun atragerea unor finanţări nerambursabile importante.

De aceea, oferta noastră pentru acest an şcolar este mai suplă, ceea ce nu înseamnă că vom neglija programele prioritare.

 În acest context urmărim acreditarea unui nou program de formare continuă, în perioada imediat următoare.

În anul şcolar 2011-2012, la activităţile de formare continuă, oferite de noi, au participat 3.904 cadre didactice, din cele 7307 existente la nivelul judeţului Bacău.

Şi acum aşteptăm  un număr sporit de solicitări, pe care sperăm să le onorăm la standarde înalte.

De aceea vom mediatiza prin toate mijloacele oferta noastră de formare continuă, alături de  celelalte activităţi notabile ale instituţiei.

O modalitate facilă de a cunoaşte activitatea C.C.D. Bacău, este accesarea site-ului nostru, www.ccdbacau.ro, care va avea în curând o nouă structură, mai atractivă şi care va fi actualizat permanent.

Nu trebuie să minimalizăm însă activităţile care se vor desfăşura la Centrul „American Corner Bacău”, care a împlinit şase ani de existenţă şi la Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău, ambele finanţate şi susţinute în continuare de Ambasada S.U.A. la Bucureşti, cu care am semnat deja un nou grant”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.