Nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor şi a provocat accident
În data de 28 aprilie , în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dealu Morii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe drumul comunal. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea acestuia.
La un moment dat, într-o curbă, conducătorul autoturismului a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
polițiștii au stabilit că la volanul autoturismului se afla o femeie de 37 de ani, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a şoferiţei care a refuzat transportarea la spital. De asemenea, femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare negativă.
polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.
Fuga de răspundere şi neasumarea propriilor fapte ce contravin legii generează pericole şi consecinţe în plus. Fiţi responsabili şi respectaţi legea!