Moş Nicolae la Cantina “Samarineanul Milostiv”
Dulciuri, fructe şi alte produse ce conferă bucurie celor mici au fost dăruite copiilor ce participă la programul social-filantropic ce se derulează zilnic la Aşezământul “Samarineanul milostiv” de la biserica “Sf. Mare Muc. Gheorghe” din Municipiul Bacău.
Şi anul acesta, cu toate probleme ce frământă societatea noastră, s-au găsit în rândul credincioşilor băcăuani, oameni cu suflet mare care au înţeles importanţa generozităţii creştine, în mod special cînd aceasta îi vizează pe copii ce provin din familii cu posibilităţi materiale şi financiare reduse.
Împărţirea darurilor de Moş Neculae a fost precedată, în spiritual credinţei ortodoxe, de o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărstate asupra binefăcătorilor acestui aşezământ.
Este al nouălea an, când la “Samarineanul Milostiv” de la biserica “Sf. Gheorghe”, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi sub coordonarea preotul paroh Radu Vasile, celor 25 de elevi de la cele două şcoli situate în apropierea bisericii li se oferă daruri în momente de sărbătoare.