Modificari la Codul Rutier

Codului Rutier a fost modificat de catre guvern, fiind introduse o serie de elemente care vor facilita recuperarea mai rapida a carnetului de conducere in cazul in care acesta a fost suspendat.

Printre alte modificari se numara dreptul cetatenilor romani de a obtine permisul de conducere in orice stat membru UE, obligativitatea incheierii de polite RCA pentru mopede si remorci precum si cresterea limitei de viteza pentru o serie de categorii de autoturisme. Detectoarele radar raman in continuare legale.

Prevederile acestei ordonanţe au fost modificate pe două paliere. Primul ţine de preluarea unor norme europene, care sunt cuprinse în directive, şi care privesc exercitarea unor drepturi ale cetăţenilor statelor Uniunii Europene, iar un al doilea palier priveşte anumite relaxări, în ceea ce priveşte legislaţia naţională.

Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, care se află la studii în România pentru o perioadă de cel puţin 6 luni sau care au rezidenţa normală în România, pot solicita obţinerea permisului de conducere. În cazul lor, examinarea la proba teoretică se poate face, la cerere, într-o limbă de circulaţie internaţională.

O a doua prevedere importantă este că permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţi ale statelor UE, deţinute de persoane care au domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normală în România, pot fi preschimbate cu documente similare româneşti.

Noţiunea de „rezidenţă normală” introdusă în aceste prevederi este definită conform prevederilor Directivei 91/439/CEE privind permisul de conducere, respectiv locul unde o persoană locuieşte în mod obişnuit, adică cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic, datorită unor legături personale şi profesionale sau, în cazul persoanelor fără legături profesionale, datorită unor legături strânse între acestea şi locul în care locuiesc.

Nu mai este obligatorie preschimbarea permisului de conducere în situaţia schimbării de către titular a domiciliului, iar încălcarea unor reguli de circulaţie poate fi probată şi cu ajutorul camerelor video, mijloc tehnic ce nu se omologhează, ci doar se certifică.

Alte prevederi se referă la faptul că un nou proprietar are obligaţia de a transcrie vehiculul pe numele său, pentru a fi luat în evidenţele autorităţilor în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea. În cazul pierderii, furtului, schimbării numelui ori deteriorării certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau de înregistrare, tot în termen de 30 de zile. Pe de altă parte, evidenţa permiselor reţinute şi a sancţiunilor aplicate vizează doar organizarea internă a poliţiei rutiere.

Evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie se ţine de către poliţia rutieră, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.

Vehiculele care tractează remorci trebuie să circule pe drumurile publice cu 10 km/h mai puţin decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător.

O altă prevedere se referă la faptul că poliţia rutieră poate dispune doar ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, depozitarea acestora fiind atributul administraţiei publice locale sau al administratorului drumului public. De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale sau administratorul drumului public au obligaţia de a amenaja drumuri laterale, căi de acces către drumurile laterale şi locuri de traversare a drumurilor naţionale, destinate circulaţiei animalelor şi vehiculelor cărora le este interzis, în anumite condiţii, accesul şi deplasarea pe drumurile publice.

Actul normativ introduce norme care completează cadrul legal în materia gestionării evenimentelor rutiere „uşoare”, prin aplicarea conceptului de „constatare amiabilă de accident”. În acest fel serviciul public realizat de Poliţia Rutieră va fi degrevat de o parte din activităţi, iar societăţilor din domeniul asigurărilor vor fi implicate în activităţile de constatare şi soluţionare a accidentelor uşoare.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

One thought on “Modificari la Codul Rutier

  • miercuri, 21-02-18 la 13:50
    Permalink

    Buna ziua . Perioada de suspendare a permisului de conducere de 90 de zile sunt zile calendaristice ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.