Mica artistă din Bacău premiată la „Mamaia Copiilor” 2010
Andreea Pavăl a obţinut locul III la cea de a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie si Interpretare „Mamaia Copiilor” 2010, la secţiunea Interpretare, categoria 11-13 ani. Cele trei zile de concurs şi gala laureatilor au fost transmise în direct pe TVR1. Anul acesta a fost o ediţie jubiliară şi totodată, omagială în memoria celui care a fost părintele festivalului Aurel Manolache.
A fost o competiţie stransă la care au participat cei mai buni copii si tineri din toată ţara. Andreea a reuşit să treacă de toate preselecţiile cu ajutorul talentului şi dorinţei sale de a câştiga. „M-am pregătit mult pentru acest concurs, am avut emoţii, dar am trecut peste ele atunci când am urcat pe scenă hotărâtă să încânt publicul”, ne-a declarat mica artistă care este deja obişnuită cu scena pentru că a participat la multe festivaluri de muzică, teatru şi dans în tară şi în străinătate.
La numai 12 ani susţine că „educaţia şi talentul se dezvoltă doar prin muncă, cu perseverenţă, pasiune si dăruire”.
Ce va mai face în această vacanţă? „Imi fac singură programul, mă consult uneori cu părinţii care mă îndrumă să mă organizez cât mai bine şi mai eficient. Citesc, studiez cât mai mult, îmi place pianul, îmi place sa merg cu rolele”.