Categorii: Cultura

Marin Sorescu sărbătorit, la Biblioteca Judeţeană, între două lansări de carte

Pe 17 februarie, la Biblioteca Judeţeană Bacău, Secţia de artă şi Secţia de împrumut pentru copii, coordonate de dna Ana Chiscop, au organizat o lansare de carte-caiet: Carmen Voisei: Măriuca – Jocul literelor, jocul numerelor. Mary – The Letter Game, The Number Game, traducere de Liviu Constantin Voisei, volum apărut la Editura Corgal Press Bacău, în 2005.

Invitaţii dnei Carmen Voisei, distinşii Victor Mitocariu, Cornel Galben, Ilie Boca au pornit de la ideea de bază a volumului lansat şi au adus în atenţia publicului necesitatea descoperirii jocului prin exprimare liberă în artă, o lecţie oferită maturităţii de farmecul copilăriei.

Cei mai mici invitaţi, elevi ai Liceului de Artă George Apostu, au fost şi participanţi la Concursul de desene iniţiat de Organizaţia Luceafărul copilăriei. Premierea lucrărilor a fost precedată de audiţia unui fragment de Fr. Seitz în interpretarea micuţei violoniste Carmen Măriuca Pâţu.

La împlinirea a 55 de ani, Biblioteca Judeţeană Bacău a oferit scriitoarei Tatiana Scorţanu un cadou simbolic: Tatiana Scorţanu (Tatiana Mihuţ). Bibliografie întocmită de Liliana Cioroianu. Cadoul i-a fost înmânat la 10 zile de la aniversare, pe data de 24 februarie în cadrul unei ample manifestaţii intitulate Scriitori de februarie… ce a conţinut în program: Bibliotecă de poezie românească – expoziţie de carte, Marin Sorescu – Scriitor total (lucrare prezentată de Tatiana Scorţanu) şi Lansare de carte: Tatiana Scorţanu cu Psalmi de taină, scoasă de sub tipar cu doar o zi înainte de Editura Corgal Press Bacău.

Cornel Galben, Ioan Enache, Constantin Călin, Eliza Noemi Judeu, Preot Silviu Busuioc, invitaţi speciali ai scriitoarei Tatiana Scorţanu şi ai celei care a organizat această acţiune, dna Ana Chiscop, s-au lansat în discuţii sincrone despre Marin Sorescu şi Tatiana Scorţanu, abordarea Elizei Judeu fiind recitativă.

Despre sentimentul religios şi prezenţa lui în poezia autoarei Tatiana Scorţanu au vorbit Cornel Galben, Ioan Enache şi Părintele Silviu Busuioc. Dorinţa editorului Cornel Galben de a aduce comuniunea cu divinitatea mai aproape s-a împlinit şi prin audierea unor cântece religioase interpretate de corul Animosi, cor ce deţine în palmares premii dincolo de graniţele ţării, în Italia şi Franţa.

Dl Constantin Călin a preferat un alt unghi de vedere, cel al esteticii poeziei religioase; accentuând pozitivitatea unei oarecare reţineri pe panta confesiunii, ne mărturisim atunci când sonda noastră sufletească n-a ajuns la profunzimea profunzimilor a afirmat dl profesor. Perfecţiunea nu este atinsă nici de autorul unei opere vaste şi complexe, spre exemplu, Marin Sorescu avea şi el slăbiciunile lui omeneşti.

Despre aceste inedite defecte a vorbit cu indulgenţa cuvenită dl Constantin Călin, ca unul ce l-a întâlnit pe Marin Sorescu şi a cunoscut şi un Marin Sorescu de lume, cu pantofi scâlciaţi şi partizan în grupuri de politicieni.

Dacă este să numim trăsătura cea mai evidentă, şi totodată unificatoare, a operei lui Marin Sorescu, operă vastă şi pluriformă, cred că ar trebui să ne referim la consecvenţa ei în inconformism. Va fi fost Sorescu poate prea conciliant în viaţa cea de toate zilele, adaptat împrejurărilor, ca individ social, dar a fost cu desăvârşire liber, totdeauna, în acţiunea lui artistică, în construirea unei opere literare despre care avem convingerea că va rezista probei timpului, scria în decembrie 1996 Gabriel Dimisianu într-un articol Inconformistul, ce împrumută titlul expoziţiei documentare de carte Marin Sorescu, „Inconformistul”, realizată de Secţia Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene Bacău.

În vitrinele documentare s-au prezentat din fondul Sălii, cărţile lui Marin Sorescu şi cele ce cuprind exegeze despre opera acestuia, evidenţiind, prin redarea poemelor Scară la cer şi Opreşte!, cei doi poli sorescieni: inconformismul şi libertatea: Sunt sătul de atâtea corvezi,/ De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,/ Eu am fost făcut să fiu liber.

Autor: Violeta SAVU, Revista Ateneu


Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.

Update in sâmbătă, 27-01-07 15:08

Revista Ateneu

Autor: Revista Ateneu Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului. Ateneu, revista de cultura fondata in 1927 de George Bacovia si Grigore Tabacaru. Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Comentează
Share
Publicat de
Revista Ateneu

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.