Un spatiu al contrastelor, daca e sa pui in balanta cladirile anexe si biserica, sfintul lacas, ce poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului”, e inalt, solid si frumos. Biserica abia a fost renovata cu fonduri de la Ministerul Culturii si Cultelor.
Imprejurimile sint ceva mai ciudate pentru ca, desi, teoretic, caminul de batrini a fost mutat in noul sediu, in practica, acesta mai functioneaza in chiliile si anexele manastirii.
Ziduri vechi, distruse partial, mucegaite, ce lasa impresia ca se vor prabusi la primul cutremur. Chiar si asa, nimic nu m-a impiedicat sa-l caut pe parintele Eftimie, noul staret al manastirii. Nici macar privirile intrebatoare si curioase ale nevoiasilor care isi duc veacul in acest azil.
O suta de suflete, amarite, a caror mutare in noul sediu se tot amina de la o luna la alta. Oameni simpli, a caror singura speranta a ramas Dumnezeu. Parintele a aparut iute la chemarea uneia dintre maici. Voinic, cu o barba scurta, staretul m-a condus cu ospitalitate in biserica.
Pictura din biserica s-a pastrat, partial, in stare buna
Un spatiu mare, cu peretii curatati de intemperiile lasate de trecerea veacurilor. Chiar la intrare, in fata, se pot citi pietrele de mormint, din marmura alba, ale ctitorilor. Spre bucuria privitorului, ici-colo, pe zidurile interioase s-a mai pastrat o mica parte din pictura initiala a lacasului de cult. Frinturi din scenele biblice care au incintat si invatat limbajul Bibliei zeci de generatii de tarani din aceasta parte a judetului.
Culorile vii de altadata s-au intunecat partial, dar frumusetea lucraturii de acum doua veacuri poate fi admirata fara probleme. Semnul valorii artei medievale romanesti se distinge si pe peretele care desparte altarul de restul bisericii, acolo unde ochiul se poate desfata admirind icoanele lucrate de mesteri ramasi anonimi.
Ca un adevarat miracol, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din partea stinga a bisericii, a rezistat impecabil intemperiilor. Desi pare greu de crezut, este o icoana veche, dovada fiind vesmintul de argint al Fecioarei, inscris cu caractere grecesti, semn ca are cel putin 200 de ani. Asta, in timp ce restul icoanelor sint insemnate cu caractere chirilice. Majoritatea poarta inscris numele lui „Iacob, staretul si arhimandritul Sfintei Manastiri Rachitoasa 1842”.
Calugarii asteapta sa se mute caminul
In pridvor au fost adunate vesmintele si cartile ramase de la preotii care au slujit aici de-a lungul ultimilor 50 de ani. Multe sint mucegaite si distruse de timp. Conform legilor bisericesti, nu pot fi aruncate ca niste cirpe. „Vesmintele care nu mai pot fi folosite vor fi arse”, m-a informat una dintre cele cinci maici care vietuiesc la Rachitoasa.
In rest, biserica s-a innoit. Noul staret a reusit sa stringa de la prieteni, cunoscuti si credinciosi cele necesare desfasurarii unor ceremonii religioase normale. „Am adus candele, vesminte, obiecte de cult necesare oficierii slujbelor. Cele care erau aici nu puteau fi intrebuintate. Dar e greu. Caminul de batrini inca nu s-a mutat. Noi mai asteptam. Nu stim pina cind. Personal, dorm in sat, la o batrina. Slujbe religioase facem din luna noiembrie, in zilele de sarbatoare si duminicile. Au venit oameni din imprejurimi si ne-au ajutat”, a explicat preotul Eftimie.
La iesirea din biserica te lovesti de acelasi contrast. Linistea si frumusetea lacasului divin, pe de o parte, si tristetea, saracia si mizeria batrinilor, pe de alta. Din nefericire, credinta celor din zona nu e suficienta. E treaba autoritatilor sa dispuna mutarea batrinilor din azil in noul asezamint care este finalizat si situat la un kilometru distanta. „Problema e ca traim doi intr-o curte. Noi nu putem face nimic aici. Chiliile si anexele sint ale caminului. Mai grav e ca, de o la o vreme, am observat ca a inceput sa dispara si caramida din zidurile de incinta ale manastirii, atitea cite s-au mai pastrat. Incet, incet, se distruge totul”, a mai afirmat parintele Eftimie.
Blesteme si afurisenie pentru cei care distrug manastirea
Istoria acestei manastiri, ultima din Romania care inca nu si-a recapatat statutul pierdut in urma cu 140 de ani, se intinde pe durata a patru secole. La sfirsitul veacului al XVII-lea, marele clucer Ianaki a facut la Rachitoasa o bisericuta mica, din lemn de stejar, care se gasea linga Manastirea Rachitoasa de astazi. Pe locul unde se afla altarul acesteia s-a ridicat o cruce. Ea a servit drept biserica a cimitirului satesc.
Mai apoi, in anul 1697, marele spatar Ilie Ianaki, si cu sotia sa Theofana, fiica voevodului Mihai Racovita, au zidit actuala manastire si au inzestrat-o cu mosii. In testamentul sau, scris in romaneste in anul 1704, spatarul Ilie Ianaki mentiona urmatoarele: „cine s-ar amesteca a strica a noastra tocmeala si asezare ce am facut, sa fie triclet si proclet afurisit adica”, ne lamureste el mai departe, „sa fie blestemat de Domnul Dumnezeu si de toti sfintii. Amin”. Incapabil sa administreze manastirea, fiul sau, Gavriil, a inchinat-o, in anul 1729, manastirii grecesti Vatopedu de la Muntele Athos.
Din nefericire, biserica manastirii Rachitoasa a fost darimata de cutremurul din 31 mai 1739.
A fost renovata, ultima oara, la sfirsitul secolului XIX. Asa dupa cum informeaza Melchisedec Stefanescu, episcop al Romanului, in anul 1882, „manastirea aceasta este acum prefacuta in penitenciar pentru oameni fara capatii si viciosi. Biserica e in buna stare, dar incaperile manastirii, unde locuiesc detinutii, precum si personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite si umede si reclama urgente imbunatatiri pentru ca penitenciarul sa nu devina lacas de condamnati la moarte”.
Ce s-a intimplat? Manastirea de la Rachitoasa, una dintre cele mai mari manastiri din Moldova, la vremea ei, a fost secularizata sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza si transformata in „penitenciar pentru oameni fara capatii si viciosi”. Cu alte cuvinte, a devenit „leprozerie”, dupa cum ne-a informat parintele Eftimie. Ultimul staret grec, auzind de legile lui Cuza, a incarcat argintaria si alte obiecte de valoare ale manastirii si a incercat sa le transporte peste Dunare. A fost insa oprit de guvern, iar obiectele redate manastirii. Ce s-a intimplat cu ele, nu mai stie nimeni acum.
Cert este ca, dupa aproape 150 de ani, lacasul de cult de la Rachitoasa si-a recapatat statutul pierdut. Si vrea sa o ia de la capat.
Update in marți, 09-11-10 16:30
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…
A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…
1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Ceea ce vreau sa Comentez este faptul ca pe sait se mai afla acesta Stire care nu Reflecta Adevarul.La Minastirea din Localitatea Rachitoasa Jud Bacau nu mai Functioneaza acel Camin de Batrini.Acel Camin de Batrini se Afla intr-o noua Locatie mult mai Moderna aspratiilor Europene de Special;itate.