Lucruri mai puțin știute despre Sushi

Sushi este unul dintre cele mai cunoscute preparate din bucătăria asiatică. În zilele noastre a fost dus la stadiul de operă de artă, ba chiar se fac și competiții pentru chefii care realizează cel mai bun Sushi.

Acest preparat a fost făcut inițial în Asia, iar în prezent este consumat în toate colțurile lumii. Mulți îl consideră însă o delicatesă, în funcție de ingredientele ce au fost folosite. În acest articol te invităm să descoperi câteva lucruri mai puțin știute despre Sushi.

A început ca o mâncare de fast food

Deoarece putea fi consumat în mers, fie că erai în public, fie că erai într-un loc mai aglomerat, Sushi era perceput inițial ca un preparat fast food. Abia în secolul al XX-lea a căpătat un statut diferit, după ce japonezii au modificat rețetele și au transformat Sushi într-o adevărată delicatesă. Calitatea ingredientelor folosite contează mult, astfel că e bine să alegi cu atenție locul în care consumi Sushi.

Chinezii au fost cei care au inventat Sushi

Deși Sushi este atribuit mereu bucătăriei japoneze, chinezii au fost cei care au inventat acest preparat. Ei au dezvoltat o metodă de conservare a alimentelor și au început să consume ulterior orezul împreună cu peștele. Totuși, japonezii au fost cei care l-au dezvoltat enorm.

Aici a ajuns în preajma secolului al VIII-lea, iar în prezent Sushi este cel mai consumat preparat din Japonia. La scară largă este recunoscut faptul că Sushi este un preparat din bucătăria japoneză.

Ingredientele nu trebuie să fie neapărat crude

Mulți oameni cred că în Sushi se folosesc doar ingrediente crude. Oamenii atribuie în general această idee bazându-se pe faptul că Sushi este consumat în principal rece. Cu toate acestea, în ultimele decenii au fost inventate numeroase rețete de Sushi care conțin și ingrediente gătite.

Astfel, există Sushi pe gustul tuturor, având în vedere că unor oameni nu le plac ingredientele crude. Printre cele mai populare ingrediente gătite sunt calamarul la grătar, creveții gătiți, scoicile la abur, crabul fiert, somonul afumat și așa mai departe.

Sushi – joc de cazino online

Endorphina, una din cele mai mari companii dezvoltatoare de jocuri de cazino online, a dedicat un video slot celor care apreciază acest preparat asiatic. Slotul Sushi este disponibil cu mize reale și demo în secțiunea de pacanele NetBet (L1160651W000195 ONJN, 18+, Joacă Responsabil) și este, fără îndoială, unul dintre cele mai inedite titluri din cele peste 3.000 de la NetBet.

Nu este ceva neobișnuit ca dezvoltatorii de jocuri de cazino online să-și îndrepte atenția și către astfel de subiecte. Inclusiv Gordon Ramsay și-a licențiat drepturile de imagine și a fost creat un slot online cu numele său.

Anual este organizat un Campionat Mondial de Sushi

În fiecare an, în Japonia este organizat un Campionat Mondial de Sushi. Bucătari din toate colțurile lumii se întrec aici în speranța că vor convinge juriul că au creat cel mai bun Sushi. Există și câteva criterii de participare. Cei care se înscriu trebuie să activeze ca chefi de Sushi de cel puțin 5 ani și să facă parte din National Sushi Federation.

Ne face plăcere să menționăm faptul că România a obținut locul 3 în clasamentul general plus premiul special „Yamasa Soy Sauce” la World Sushi Competition Tokyo 2024.

De asemenea, ei trebuie să aibă stagiu de pregătire în urma căruia primesc centura neagră la Sushi. Interesant este că chefii din Japonia nu pot participa la acest concurs organizat anual în Tokyo. Competiția a debutat în 2014 și a devenit o tradiție anuală din acel moment, având loc în luna ianuarie.

Pentru un chef de Sushi a devenit așadar o onoare să participe la un asemenea eveniment, dar reprezintă în același timp și o sursă de inspirație, având în vedere că pot fi descoperite rețete noi.

Sursa foto: canva.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.