LOREDANA, întâlnire cu elevii din Bârsănești pentru promovarea lecturii

AsociatiaCurteaVeche_1
Asociația Curtea Veche alături de LOREDANA și cu sprijinul Azomureș oferă volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din comuna Bârsănești, județul Bacău. Fiind foarte aproape de Onești, locul unde LOREDANA a copilărit, aceasta le va vorbi micuților despre cum își pot construi o carieră de succes.

Evenimentul va avea loc la sediul partenerului local, Agricultorul SRL, vineri, 22 aprilie, cu începere de la ora 12:00, și are drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Alături de cunoscuta artistă, la donația de carte vor participa Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Călin Pop (director național de vânzări, Azomureș) și Ilie Mihai (director, Agricultorul SRL). Actorul Alex Ștefănescu va susține un moment de lectură interactiv care îi va bucura pe copii și le va demonstra că lectura și teatrul sunt cele mai bune căi pentru a descoperi cititul de plăcere.

Am oferit până acum câteva mii de cărți copiilor din mediul rural, iar reacțiile micuților de la întâlnirile organizate în diferite localități ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărțile Copilăriei” simțim că le-am dat o șansă în plus copiilor. Este foarte important să se înțeleagă că ei pot fructifica această șansă numai cu sprijinul profesorilor și a părinților. declară domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educational din România, rata abandonului școlar, accesul scăzut la cărți potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture Asociației Curtea Veche și programului național de lectură “Cărţile copilăriei”:
Mama a fost învățătoare și, în casa noastră, cartea și școala au fost mereu prețuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărți pentru copii și aveam mereu în preajma noastră volume. Și când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură și i-am citit povești, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărților și, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viața după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă și vă invit să vă alăturați și voi aceste cauze! declară LOREDANA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.