Categorii: Sport

Livescore handbal masculin: HC Odorhei – Stiinta Bacau, sambata ora 18

Cu o oră înainte de plecarea spre Odorhei, i-am solicitat antrenorului Gabriel Armanu câteva comentarii referitoare la meciul de mâine: „E un meci foarte important pentru noi, având în vedere că în ultimul timp evoluţiile noastre n-au fost foarte spectaculoase. Ne trebuie neapărat o victorie, atât pentru a ne consolida locul din clasament, cât şi pentru a căpăta încredere şi pentru a lega jocurile bune pe care ni le dorim. Altfel, noi ne ştim foarte bine cu cei de la Odorhei, am promovat împreună şi întotdeauna meciurile dintre noi au fost foarte disputate”, a spus tehnicianul Ştiinţei pentru bacaulsportiv.ro.
În ceea ce priveşte factorii care ar putea fi decisivi în meciul de mâine, antrenorul băcăuan a spus: „Diferenţa va fi făcută de luciditatea jucătorilor în faza de finalizare, iar cei care vor face mai puţine greşeli neforţate vor câştiga. Ei au şi avantajul publicului, recunoscut pentru modul frenetic în care-şi susţine favoriţii dar şi pentru fair-play.”
Gabriel Armanu îşi aminteşte cu plăcere de meciul din deplasare din sezonul trecut : „Anul trecut am obţinut victoria la Odorhei, de ce n-am face-o şi anul acesta?”.
Cât priveşte atu-urile pe care se bazează banca tehnică a Ştiinţei, tehnicianul băcăuan a precizat: „Mizăm pe contraatac şi faza a doua, pe atacuri rapide dar şi pe experienţa jucătorilor noştri.”

Update in duminică, 07-03-10 2:05

Sport.Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Sport.Bacaul.ro

Recent Posts

Favbet: o gamă variată de pariuri sportive

Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…

marți, 11-06-24

Rezultate complete vot Bacău – iunie 2024

Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…

luni, 10-06-24

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.