Categorii: Sport

LIVESCORE! BĂTĂLIA PENTRU BRONZ: CSU Suceava – Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, duminică, ora 11.00

Întreg sezonul 2009-2010 este concentrat practic într-un singur joc, cel de duminică, de la Suceava, acolo unde Ştiinţa nu are altă variantă decât victoria, pentru a-şi atinge obiectivul din campionat, respectiv locul 3.
Deşi redutabilă pe propriul teren, formaţia suceveană nu e de neînvins, echipa lui Bibirig pierzând trei jocuri la Suceava în actuala ediţie de campionat, cu Constanţa, Reşiţa şi Steaua.
Va fi, însă, un meci foarte greu, dacă e să judecăm numai după partida tur, de la Roman, atunci când Ştiinţa a învins cu 28-25, iar bucovinenii au acuzat vehement arbitrajul cuplului Harabagiu – Stănescu, în timp ce directorul tehnic Petru Ghervan s-a retras de la naţională, invocând probleme de sănătate.

Fără îndoială că băcăuanii au forţa de a câştiga la Suceava, aşa cum au făcut-o şi în alte deplasări grele, cum au fost cele de la Steaua, Odorhei sau Cluj, astfel încât obiectivul să fie îndeplinit.

Federaţia Română de Handbal a delegat pentru acest derby cel mai bun cuplu de arbitri, respectiv pe Constantin Din şi Sorin Dinu, ambii din Bucureşti.

LIVESCORE:

Update in duminică, 02-05-10 10:08

Sport.Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Sport.Bacaul.ro

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.