Laptopuri, monitoare și mobilier donate pentru elevii din comuna Huruiești
Într-o perioadă în care învățământul depinde mai mult ca niciodată de tehnologie, elevii de la Școala Generală Vasile Pârvan din Huruiești, județul Bacău, au primit o șansă în plus la educație. Compania de taxi și ridesharing FREE NOW a donat laptopuri, monitoare și mobilier școlar, atât de necesare pentru școala online, dar și atunci când elevii se vor întoarce în băncile școlii, în valoare de peste 10.000 de euro.
”Mulți copii din România au pierdut legătura cu şcoala în perioada suspendării cursurilor din cauza pandemiei, iar unul dintre motivele principale pentru care mai ales elevii de la sate nu pot lua parte la lecțiile online este lipsa dispozitivelor necesare. FREE NOW conștientizează nevoia de tehnologie în contextul pandemiei de Covid-19 și vine în sprijinul educației”, spune Toni Florea, Senior Sales Manager în cadrul FREE NOW, responsabil cu inițiativa companiei de susținere a educației.
Astfel, compania a donat 47 de laptopuri pentru elevii de la Școala Generală Vasile Pârvan din Huruieşti, județul Bacău, care au întâmpinat provocări în procesul de educație online.
În același timp, FREE NOW a dotat școala cu 22 de birouri, 22 scaune și 19 monitoare, pentru crearea unei săli dedicate de Tehnologia Informației și Comunicației.
Educația și sănătatea sunt doi piloni importanți din strategia FREE NOW de susținere a comunității. Pe partea de sănătate, compania a sprijinit medicii implicați direct în gestionarea cazurilor de Covid-19. În perioada stării de urgență, FREE NOW a creat o secțiune specială în aplicația de taxi și ridesharing, dedicată acestor eroi din spitale, prin care au putut comanda curse și s-au putut deplasa gratuit de la și către locul de muncă. Românii au donat peste 3.000 de curse gratuite pentru medici și personal auxiliar din București și Cluj-Napoca, iar pentru desfășurarea în siguranță a curselor, FREE NOW a echipat 500 de mașini ale șoferilor voluntari cu panouri care despart scaunele din față de bancheta din spate.
Serviciul FREE NOW a pornit inițial în București și este astăzi disponibil și în alte șase orașe din țară – Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Oradea și Timișoara.