Irina Jianu a declarat greva foamei

Marţi, 16.07.2013, în jurul orei 09.30, Irina- Paula Jianu, aflată  în custodia Penitenciarului de Minori şi Tineri Bacău, a recurs la o acţiune de protest prin refuzul de hrană, motivând că problemele complexe de sănătate nu pot fi tratate în sistemul medical din reţeaua administraţiei penitenciare.

Conform legislaţiei în vigoare, afecţiunile medicale ale persoanelor private de libertate se tratează într-unul din spitalele din reţeaua administraţiei penitenciare, iar deţinuta în cauză a refuzat transferul într-o astfel de unitate sanitară, au precizat reprezentanții Penitenciarului Bacău.

În urma discuţiilor purtate de directorul locului de deţinere, medicul şef şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate cu persoana condamnată, aceasta a optat ca   asistenţa medicală să fie asigurată de un  specialist din afara sistemului administraţiei penitenciare. Conform prevederilor legale, costul acestor servicii medicale va fi suportat de către pacient.

Irina – Paula Jianu  a renunţat la această forma de protest pe 17.07.2013.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.