Pentru a 127-a oara, Ion Coman rupe tacerea
Rolul lui Ion Coman de şef al comandamentului de represiune de la Timişoara a reieşit şi din declaraţii de martori, cît şi din stenograma teleconferinţei ţinută în 17 decembrie 1989 de Ceauşescu, în care acesta, în calitatea sa de comandant suprem, îi spune lui Coman să-i cheme la Comitetul judeţean de partid şi să “dea ordin” generalilor să restabilească ordinea.
Coman răstălmăceşte o declaraţie a preşedintelui instanţei, Cornel Bădoiu, care ar fi spus: “procuratura nu a fost în stare să dovedească vinovăţia inculpaţilor şi nici chiar instanţa”. Exact acest Cornel Bădoiu i-a dat lui Coman 25 ani de închisoare!
Dacă Ion Coman a executat doar 3 ani, 3 luni şi 10 zile (vezi cartea sa “Timişoara. Zece ani de la sîngerosul decembrie 1989″, pag. 39) este din vina sistemului judiciar românesc, care îngăduie celor cu bani să găsească portiţe pentru a nu executa pedepsele legale. Bădoiu s-a referit la acei inculpaţi din proces care au fost achitaţi, nu la Ion Coman, a cărui situaţie e limpede.
Judecătorul Bădoiu a achitat 6 din inculpaţii procesului “Timişoara”, pentru “neîntrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii” (unul dintre aceştia – Ilie Matei – avea să fie condamnat la recurs), iar alţi 10 inculpaţi au fost încadraţi la fapte deja amnistiate. Cornel Bădoiu încă mai trăieşte, “Tricolorul” ar fi putut să-l întrebe direct ce crede despre Ion Coman, dar nu există interes pentru asta.
Ceea ce Ion Coman mereu uită să amintească este că în teleconferinţa ţinută de Ceauşescu în 17 decembrie 1989 el a raportat acestuia: “am ordonat să se tragă foc!”. Acea teleconferinţă a fost înregistrată şi pe bandă audio, iar la un moment dat înregistrarea s-a prezentat şi la televiziune. E adevărat, oamenii mai uită ce a fost la televiziune acum cîţiva ani, şi exact pe asta se bizuie Coman.
Puţine sînt persoanele care au apărut aşa de des precum Coman în mass-media românească pentru a explica evenimentele de la Timişoara, din decembrie 1989. Declaraţiile fostului general au fost difuzate în repetate rînduri la radio Timişoara, la TVR Bucureşti, la OTV, au fost publicate în “România Mare”, “Europa”, “Flacăra lui Adrian Păunescu”, “Jurnalul Naţional”.
Pe lîngă asta, Coman a publicat o carte şi a fost chemat de istoricii de la Institutul “Nicolae Iorga” pentru a le povesti despre revoluţia din 1989, pe vremea cînd acest institut era condus de Ioan Scurtu, actual director adjunct al Institutului Revoluţiei Române.
“Ion Coman rupe tăcerea” titra Dan Diaconescu, alt abonat al dezvăluirilor “în exclusivitate” ale fostului demnitar comunist, cu ceva timp în urmă, cînd l-a avut pe Coman invitat în emisiunea sa de la OTV.
Cu articolul din “Tricolorul” este cam a 127-a oară cînd Ion Coman a rupt tăcerea, căci de 16 ani încoace gura nu-i mai tace, şi a avut mereu în mass-media cine să-i reproducă spusele.
Autor: Marius Mioc, Altermedia