Inca o sansa pentru admiterea la liceu

Astăzi începe cea de a doua etapă a admiterii la liceu. Elevii care nu au promovat Testele Naţionale sau care nu au fost distribuiţi de computer în prima etapă au la dispoziţie această săptămână pentru a se înscrie pe locurile rămase libere la licee sau la şcolile de arte şi meserii.

Cei care vor să intre la liceele la care sunt necesare probe de aptitudini sau de limbă modernă trebuie să se înscrie astăzi, deoarece marţi şi miercuri vor susţine efectiv aceste probe.

Afişarea rezultatelor se va face joi, iar vineri va fi ultima zi în care fişele de înscriere mai pot fi completate.

Cea de-a doua repartizare computerizată pentru admiterea la liceu se va face luni, 23 iulie.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, peste 36.000 de elevi nu au obţinut în acest an note de trecere la Testele Naţionale, iar 1.500 au ratat prima repartizare deoarece au completat prea puţine opţiuni pe fişele de înscriere.

Pentru ei au rămas libere aproape 5.500 de locuri la licee şi peste 75.000 de locuri la şcolile de arte şi meserii.

Sursa: RTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.