Hram de Sfintul Dumitru

Toti cei cu inima buna si dragoste crestina sint asteptati duminica, 26 octombrie, sa ia parte la slujba hramului bisericii “Sfintul Dumitru” din cartierul Narcisa. Aceasta este invitatia facuta de preotul Ioan Plescau, parohul lacasului de cult din municipiul Bacau ale carui dimensiuni sint asemanatoare catedralei mitropolitane din Iasi.

Asa cum este cazul unui hram programul religios de duminica va fi unul plin de dimineata si pina seara. “Vom incepe dis-de-dimineata cu Sfinta Liturghie, apoi vom continua cu pomenirea celor raposati, dar vom face si pomenirea celor vii. De asemenea, dupa amiaza, vom sarvirsi slujba Vecerniei cu litie, a declarat preotul Ioan Plescau.

Cu o capacitate ce permite intrarea a 3.000 de credinciosi, avind 55 metri lungime, 30 metri latime si 49 metri inaltime, biserica “Sfintul Dumitru” este cel mai grandios lacas de cult construit in zona Moldovei dupa 1990.

Mai mult, cei peste 4.000 de metri patrati, cit insumeaza interiorul bisericii “Sfintul Dumitru”, sunt pictati de Mihai Gabur, nimeni altul decit pictorul cel care si-a inscris numele si la manastirea Petru Voda din judetul Neamt.

Ziua de serbare a protectorului acestei biserici, dar si al cartierului din sudul orasului, se inscrie intr-o traditie religioasa specifica ortodoxiei.

Despre Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir, praznuit in ziua de 26 octombrie, se stie ca a fost diacon al episcopului din Sirmium, fiind omorit pentru credinta ortodoxa la 9 aprilie, in anul 304, in timpul persecutiei imparatului Maximian.

El a dat numele sau orasului natal (Mitrovita, azi in Serbia), de unde moastele (sau macar o parte din ele) i-au fost transportate mai tirziu la Tesalonic, unde au fost depuse la 26 octombrie 413, intr-o biserica anume construita. Relicvele sale sfinte au fost aduse in pelerinaj si la biserica din Bacau care-i poarta numele in urma cu trei ani, cind a fost tirnosit altarul.

In pietatea ortodoxa, in afara de sarbatoarea instituita in amintirea si spre cinstirea Sfintului Dimitrie, mai exista si alte forme de exprimare a cultului: cinstirea moastelor sau a ramasitelor trupesti ale Sfintului Dimitrie, care se pastreaza la Tesalonic, zidirea de biserici, inchinate pomenirii si cinstirii Sfintului Dimtrie, zugravirea chipului si a faptelor sale pe peretii bisericilor si pe icoane si cinstirea acestora. Si, nu in ultimul rind, adoptarea numelui sfintului ca nume de botez ale crestinilor.

In unele parti ale tarii noastre sarbatoarea lui se numeste Sumedru sau Simedru (termen de origine latina, de la Sanctus Demetrus).

Oricum, sarbatoarea Sfintului Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir, va fi traita si celebrata asa cum se cuvine in toate lacasurile de cult ortodoxe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.