Furturi rezolvate de poliţişti
Pe 22.03.2012, în jurul orei 18.30, Poliția Tg. Ocna a fost sesizată de către Giorgiana N., administratorul unui magazin din localitate, despre faptul că o persoană a sustras bunuri de pe rafturi, după care a încercat să părăsească magazinul.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care l-a depistat pe Valentin I., de 29 de ani, din localitate. Polițiștii au stabilit că cel în cauză a sustras din magazin un pachet de cafea, după care a plecat fără a achita contravaloarea produsului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infractiunii de furt calificat.
Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată la data de 22.03.2012, în jurul orei 18.00, de Ioan M., de 67 de ani, din comuna Huruiești, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa de unde au sustras suma de 1180 lei.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care din verificări a stabilit că autorul furtului este Cătălin F., de 36 de ani, din județul Vrancea care se afla la locuința părții vătămate pentru a o ajuta pe fiica acestuia la treburile gospodărești.
Profitând de lipsa reclamatului și de neatenția fiicei acestuia, Cătălin F., a sustras banii dintr-un sertar.
Polițiștii l-au depistat pe cel în cauză pe raza comunei Huruiești, iar asupra sa a fost găsită suma de 800 de lei, care a fost restituită părții vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
La data de 22.03.2012, în jurul orei 23.00, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată de către Bogdan I., din Bacău despre faptul că pe strada Pasajul Revoluţiei din localitate, doi tineri sustrag bunuri din incinta unui chioșc de ziare.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care i-a depistat pe Cătălin R., de 30 de ani și pe Nicolae C., de 26 de ani, ambii din Buhuși.
Polițiștii au stabilit că cei doi au pătruns prin efracție în incinta chioșcului de unde au sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 420 lei, care au fost recuperate și predate părții vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Faţă de cei bărbați a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.
Totodată se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi.