Municipiul Bacău, un oraş al robelor

Municipiul Bacău a devenit în aceste zile un oraş al robelor. Circulaţia din centrul oraşului a fost întreruptă, deseori, preţ de minute bune din cauza sutelor de absolvenţi de colegiu care au ieşit să îşi strige bucuria pe străzi.

Acaparaţi de spectacolul oferit în anii trecuţi de elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Naţiona „Gheorghe Vrănceanu” care, însoţiţi de fanfare şi majorete, puneau monopol, la fiecare sfârşit de an şcolar pe centrul oraşului, absolvenţii Colegiilor „Vasile Alecsandri” şi „Mihai Eminescu”, două din cele mai cunoscute colegii băcăuane, nu au vrut să se lase mai prejos aşa că au organizat şi ei un spectacol pe cinste.

Emoţiile cele mai mari au fost, însă, la Universitatea „George Bacovia” şi Ateneu, acolo unde au fost organizate cursurile festive. Catalogul a fost strigat pentru ultima oară de profesori iar elevii au răspuns, tot pentru ultima oară, „Prezent!”, în calitate de elevi.

Un moment cu totul şi cu totul special s-a întâmplat, însă, la Colegiul Mihai Eminescu”. Maria Lupaşcu, diriginta elevilor din clasa a XII-a A a fost declarată de elevii săi „Profesorul anului”.

Dincolo de mulţumirile absolvenţilor, Maria Lupaşcu a primit drept recompensă un tricou pe care erau imprimate fotografiile elevilor pe care i-a avut în clasă şi pe care l-a purtat, cu mândrie, întreaga zi.

Inspectorul şcolar general Radu Ababei i-a asigurat pe tinerii care se pregătesc în aceste zile să îşi înceapă un nou drum în viaţă că, terminând un liceu, au prins în mâini undiţa pentru pescuit. Dacă vor şti, sau nu, să o mânuiască aşa cum trebuie, se va vedea peste câţiva ani.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.