Festivalul-Concurs de Creaţie Literară şi Jurnalism EXTEMPORAL LA VIITOR. Concursul Revistelor Şcolare

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, sâmbătă, 30 mai a.c., ora 11.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău va avea loc decernarea premiilor celei de-a VIII – a ediţii a Festivalului-Concurs de Creaţie Literară şi Jurnalism „EXTEMPORAL LA VIITOR”. Concursul Revistelor Şcolare organizat de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău.

Înmânarea premiilor de către juriu (alcătuit din scriitorii Cornelia-Ichim Pompiliu, Daniel Nicolescu şi Victor Munteanu – preşedinte) va fi prefaţată de un interesant program artistic oferit de solişti ai Liceului de Artă (director, prof. Dana Bârzu), Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului (dirijor, prof. Nicolae Popa), precum şi Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” al Şcolii „Georgeta Mircea Cancicov” din Bacău, instructor, prof. Mitică Pricopie.

Totodată, vor citi din creaţiile proprii membri ai Cenaclului literar-artistic „Avangarda XXII” al scriitorilor profesionişti: Tincuţa Horonceanu Bernevic, Dumitru Brăneanu, Ioan Burlacu, Gheorghe Chiţimuş, Iulia-Maria Clima, Calistrat Costin, Loredana Dănilă, Cristina Dăscălescu, Iancu Grama, Nicolae Mihai, Silvia Miler, Victor Mitocaru, Carmen Gabriela Neculau, Mara Paraschiv, Ion Prăjişteanu, Vasile-George Puiu, Tatiana Scorţanu, Petru Scutelnicu, Ioan P. Viziteu, Carmen Voisei – autori cuprinşi în antologia Retrospective 2, apărută anul trecut la Editura Fundaţiei Culturale Cancicov.

Sunt invitaţi să participe toţi creatorii şi iubitorii de literatură.

Recomandam: http://bacaul.ro/vremea/?la=Podu+Turcului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.