Chiar dacă desfiinţarea intempestivă a echipei Cetatea Suceava a dat puţin peste cap programul de pregătire al formaţiei FCM Bacău, oficialii băcăuani s-au reorientat din mers şi în loc de unul, au perfectat două amicale pentru mâine, ambele la aceeaşi oră!
Astfel, antrenorul principal Gheorghe Poenaru va pleca în ţinutul viilor, cu o jumătate dintre jucători, pentru un meci cu formaţia de Liga a III-a FC Panciu.
În acelaşi timp, “secundul” Vasile Jercălău va dirija cealaltă jumătate a lotului într-o partidă de verificare cu FC Willy, care se va desfăşura pe terenul “Ştiinţa”, în spatele tribunei a II-a a “Municipalului”.
Ambele jocuri se vor desfăşura începând cu ora 11.00.
Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…
În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Acest website folosește cookies.
Comentează