FCM BACĂU – CSM PAŞCANI 5-1

FCM Bacău s-a impus lejer în faţa celor de la CSM Paşcani, deşi oaspeţii au părut o altă echipă faţă de cea care făcea figuraţie în urmă cu o lună pe „Letea”. Păşcănenii au avut meritul de a nu se fi baricadat în propria jumătate şi au jucat deschis, chiar dacă asta i-a costat destul de scump.

Gazdele au deschis scorul în minutul 11, atunci când Apostol l-a angajat excelent pe Vraciu, vârful băcăuan fiind agăţat de portarul Luca în suprafaţa de pedeapsă. Penalty şi cartonaş galben pentru goalkeeperul oaspeţilor, într-o fază la care se putea foarte bine dicta şi eliminare, însă probabil că arbitrul Amorăriţei n-a vrut să rupă echilibrul atât de devreme. Boghian a transformat cu precizie şi a deblocat tabela.

Oaspeţii din Pașcani au ieşit curajos la joc şi, la prima ocazie de poartă, în minutul 17, au egalat prin Topolniceanu, cu o lovitură de cap plasată din mijlocul careului advers.
Doar şase minute a ţinut echilibrul pe tabelă, până când Vraciu a înscris cu un şut violent de la 12 metri, după un balon venit de la Eudean. În minutul 36 s-a făcut 3-1, după o incursiune pe dreapta a lui Ursu şi o centrare ideală în faţa porţii, fructificată de Boghian.

În repriza secundă, băcăuanii au redus din turaţie, la nouă minute de la reluare Vraciu a zguduit transversala şi până în minutul 75 jocul a lâncezit. Atunci, acelaşi Vraciu a centrat perfect pentru colegul de compartiment Boghian, vârful FCM-ului izbutind hat-trickul cu o reluare din vole de la 4 metri. Tabela a fost închisă cu nouă minute de final de tânărul Mihălăchioae, cu un şut senzaţional de la 18 metri, aproape de vinclul porţii nefericitului Luca.

Victorie confortabilă şi concludentă pentru lidera seriei I din Liga a III-a, care se pregăteşte de-acum pentru derby-ul de vinerea viitoare, de la Roman.

FCM BACĂU: Stamatin – Codreanu (57 Mihălăchioae), Lozneanu, Ursu, Eudean – Menghia (61 Lipovanu), Întuneric, Apostol, Doboş (65 Curiliuc) – Vraciu (77 Huiban), Boghian. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
CSM PAŞCANI: Luca – Marcu (31 Ancuţa), Doroftei, Nuţescu, Roşu – Gheorghiu, Topolniceanu (61 Bucovanu), Azaharioaei (77 Ştiubei), Davidoaia – Iurcan (42 Râşcu), Maftei. Antrenor: Marian Ivan.

Arbitru: Mihai Amorăriţei (Câmpina). Asistenţi: Lucian Banu şi Adrian Niţă (ambii din Ploieşti). Observatori: Teofil Iordachi (Vaslui) şi George Bădescu (Bucureşti).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.