Accident în Moinești: șofer băut și în carantină la domiciliu

În data de 03 septembrie , polițiștii din Moinești au fost sesizați telefonic de către un tânăr, de 20 de ani, din localitate, despre faptul că un autovehicul a intrat în coliziune cu autoturismul său parcat pe strada Zorilor, părăsind locul faptei.

La faţa locului s-a deplasat patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Mun. Moineşti care au depistat un bărbat de 37 de ani, din mun. Moineşti.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că acesta a condus un autoturism pe strada Zorilor din localitate și a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Având în vedere faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto se afla în evidenţe ca persoană carantinată la domiciliu, fapt pentru care a fost sancţionat conform Legii 55/2020.

Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.