Eurovision. Un patriotism prost înţeles

Ca jurnalist, am scris rar despre muzică, şi asta în primul rând din cauza reţinerii la care am considerat că mă obligă studiile în domeniu, făcute la Liceul de Muzică “Dinu Lipati” din Bucureşti. M-am dat mereu la o parte în faţa colegilor de la departamentele Monden sau Show-bizz, care vedeau lucrurile din perspectiva publicului larg, cel căruia se adresează, de fapt, presa cotidiană.

Dar, stop! Şi asta după ce, sâmbătă seară, s-a dat verdictul în finala românească a Eurovisionului, care mi-a lăsat un gust amar. Amărăciune dată de ipocrizia cu care unii membri ai juriului au votat, fluturând tricolorul românesc ostentativ.

Aceiaşi juraţi care au acuzat în gura mare votul pe criterii etnice şi chiar politice care se dă de atâţia ani în finalele europene, şi care a nedreptăţit de foarte multe ori România! Şi iată că acum facem şi noi la fel, dându-ne singuri cu tesla într-o zonă sensibilă, refuzând participarea în semifinala internaţională de la Belgrad a celei mai bune, de departe a celei mai bune, piese din concurs, “Shine”, doar dintr-un patriotism prost înţeles.

Ar fi, dacă vreţi, ca şi cum clujenii ar fi refuzat, pe aceleaşi criterii, concernul Nokia în favoarea fabricii “Electromagnetica”, producătorul autohton de telefoane cu manivelă de pe vemea lui Pazvante.

Ascultaţi, oameni buni, piesa celor doi suedezi de la Biondi şi comparaţi-o cu toate celelalte creaţii din concurs. Veţi simţii fiorul, veţi simţii cum atacarea refrenului vă saltă în lumea inefabilă a emoţiilor artistice. Este, poate, diferenţa dintre a fi urmaşul celebrei ABBA sau a mult iubitei, doar a noastră, Margareta Pâslaru…

Unul dintre groparii suedezilor de la Biondi a fost o figură cu multă trecere în TVR, Victor Socaciu, a cărui formaţie de folkist l-a îndemat să acorde notele mari pieselor cu gratuită influenţă etno. Asta e o modă, în ultimul timp, pe care o speculează tot mai des participanţii la selecţiile naţionale ale Eurovision.

O mare păcăleală, căci, dacă în ţară temele muzicale populare inserate pe ritmuri moderne dau o oarecare satisfaţie artisică, indiferent de valoarea piesei, odată ce ieşim în lume, acordurile Periniţei sau ale Căluşarilor nu pot salva nicicum o melodie mediocră. Pentru Biondi, Socaciu-Om Bun n-a acordat decât 7 puncte. Probabil că în timp ce pe scenă evoluau suedezii, el se … aruncase în valuri cu iubita şi, de sub apă, n-a văzut strălucirea piesei “Shine”.

Drept este că “Pe o margine de lume”, creaţia tânărului şi talentatului compozitor Andrei Tudor, ajutată de vocile de excepţie ale lui Nico şi Vlad Miriţă, merita cu prisosinţă un loc fruntaş în clasamentul intern. Mă tem însă că în concursul internaţional va rămâne… pe o margine de clasament şi la asta vor contribui cu prisosinţă voturile suedezilor şi ale tuturor celorlalte ţări nordice a căror disciplină de vot ne-a arătat în ediţiile precedente că poate influenţa decisiv stabilirea ierarhiilor.

Asta a pierdut România, refuzând, din orgoliu, să fie reprezentată de o formaţie căreia regulamentul concursului i-a permis să se înscrie la selecţia noastră naţională. Poate că “negresa Freikenstein” era prea mult. Acceptăm şi asta, deşi pentru acest gen de competiţie muzicală piesa LaGayliei ar fi meritat un loc pe podium. Acceptăm şi influenţa “generaţiei Moga”, care încă nu-şi pune problema dăinuirii peste timp a creaţiei muzicale, unde o simplă “salcie la mal” poate umbri un întreg hard disc plin cu ritmuri computerizate.

Ce nu putem accepta este judecata şchioapă a actului artistic, iar celor care vor da imbecila replică “gusturile nu se discută” le vom răspunde răspicat: “Nu, nu se discută! Gusturile se educă!”. Iată de ce argumentele juraţilor de sâmbătă seara care făceau referire la “asentimentul publicului” nu valorează în artă nici cât o ceapă degerată.

Sunt patriot! Şi tocmai de aceea cred că România ar fi putut fi reprezentată mult mai bine de “Shine”. Oare de ce francezii se mândresc cu Brâncuş, cu Cioran, cu Eugen Ionescu? Ei sunt cosmopoliţi? Nici vorbă! Ei ştiu să aprecieze valoarea, iar afrontul adus de globalizare naţionalismului nu în actul artistic trebuie să-şi găsească refularea.

În concluzie, statul ăsta al nostru cu coada pe sus s-ar putea să fie perceput ca o invitaţie de a se profita în continuare de subcoada noastră!

P.S. Mult succes pentru Nico, Vlad Miriţă şi pentru compozitorul Andrei Tudor, care merită, dincolo de cele spuse, respectul şi susţinerea tuturor românilor!

Autor: Inocentiu Voinea

Un comentariu la „Eurovision. Un patriotism prost înţeles

  • luni, 25-02-08 la 19:41
    Permalink

    Domnule Voinea ar trebui sa scrieti si despre modul nou de votare!S-a schimbat regulamentul si chiar domnul Manoliu nu este de acord cu acest nou mod de a alege castigatorii!Cica 50% conteaza votul publicului si 50% votul juriului!Poate pentru prosti caci 50-50 conta anul trecut cand voturile publicului se transformau in puncte de la 1-12 si se adunau cu punctele de la juriu obtinute in acelasi mod!La urma in caz de egalitate mi se pare ca se luau cele mai multe note de 12!Dar dupa ce Dan Manoliu nu s-a mai ocupat de Eurovision si a intrat in scena Moculozaurul s-a facut un regulament care sa desemneze castigator pe cine vor domnii organizatori!Eu am sustinut ca TVR-ul nu doreste ca Romania sa castige datorita faptului ca un concurs de talia Eurovisionului este foarte scump si nu le-ar conveni sa scoata bani din buzunar!Daca Romania ar castiga tvr-ul ar risca sa piarda drepturile de difuzare in caz ca nu ar avea bani sa-l gazduiasca!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.