Elevi băcăuani premiaţi de fundaţia „dr. Alexandru Șafran”

Din iniţiativa Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, la Şcoala Gimnazială „Dr. Alexandru Şafran” Bacău, miercuri, 31 octombrie 2012, începând cu ora 13.00, se va desfăşura un eveniment cu totul deosebit: unitatea de învăţământ băcăuană va primi onoranta vizită a prof. univ. dr. Avinoam Şafran, şeful Clinicii de Oftalmologie a Facultăţii de Medicină, de la Universitatea Geneva, fiul rabinului Alexandru Şafran, şi a prof. univ. dr. Carol Iancu, de la Universitatea „Paul Valéry” Montpellier, directorul Şcolii de Înalte Studii Iudaice din Franţa.

Programul manifestării cuprinde următoarele momente:

  • prof. univ. dr. Avinoam Şafran va prezenta expunerea: „Amintiri despre părintele meu, Dr. Alexandru Şafran”;
  • prof. univ. dr. Carol Iancu va lansa ultima sa carte, aparută recent şi în limba română: „Profesori şi studenţi evrei la Universitatea din Iaşi şi la alte universităţi româneşti şi europene (sfârşitul secolului al XIX-lea – sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial)”, coordonată în colaborare cu prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi;
  • Fundaţia „Dr. Alexandru Şafran” din Elveţia va decerna cinci premii de excelenţă, pentru merite deosebite, elevilor Şcolii Gimnaziale „Dr. Alexandru Şafran”  Bacău.

De altfel, de fiecare dată când a poposit la Bacău, profesorul Carol Iancu, a lansat câte un volum ştiinţific, după cum urmează: în anul 2008, ediţia în limba română a lucrării „Alexandru Şafran. O viaţă de luptă, o rază de lumină”, iar în anul 2010, lucrarea „Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940-1944)”.

La eveniment vor participa elevi, studenţi, cadre didactice, reprezentanţi ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, precum consilierul preşedintelui acesteia, ing. dr. Jose Blum, dar şi ai Comunităţii Evreieşti din Bacău, respectiv preşedintele Hari Vigdar, şi bineînţeles, autorităţi publice locale şi judeţene.

Acest proiect constituie un omagiu al comunităţii băcăuane, adus în memoria unei mari personalităţi, care s-a născut aici, Alexandru Şafran.

Iată câteva date biografice referitoare la Alexandru Şafran: născut pe data de 12 septembrie 1910 la Bacău, descendent dintr-o străveche familie rabinică, el este fiul şi discipolul lui Betalel Zeev Şafran, prim rabin al comunităţii evreilor din Bacău, care a fost pâna la moartea sa, în 1929, cea mai importantă autoritate din Romania în domeniul halahei (jurisprudenţa religioasă a ritului mozaic).

Copilăria lui Alexandru Şafran a fost marcată de studii intensive, sub îndrumarea parintelui său.

Aşadar, la vârsta de 11 ani, devine „secretarul” şi colaboratorul lui intim în ceea ce priveşte opera sa ştiinţifică -rabinică, redactându-i chiar lucrările.

După studii strălucite la Liceul “Ferdinand I” din Bacău şi obţinerea bacalaureatului, pleacă la Viena, unde studiază din 1930, pâna în 1934, la Institutul de Înalte Studii Rabinice (Seminarul rabinic) şi la Facultatea de Filozofie a Universităţii din capitala Austriei.

Om de acţiune, el este, mai ales şi un om de condei, participând la „Întâlnirile internaţionale de la Geneva” (1949-1975), scriind peste 250 de articole, care au fost publicate în diferite periodice şi volume colective.

Profesor la Universitatea din Geneva, erudit cabalist, teolog riguros şi filozof de talent, Alexandru Şafran este autorul unei opere impresionante, care constituie o comoară de o importanţă capitală pentru cunoaşterea spiritualităţii evreieşti.

Studiile iudaice au contractat faţa de el o datorie, care nu se va stinge.

De altfel, acesta rămâne un exemplu, prin universalitatea cărţilor sale, dintre care unele au fost traduse şi în limba română: Cabala (în colaborare cu fiica sa, Esther Starobinski), Israel în timp şi spaţiu (1980), Înţelepciunea Cabalei (1986), Evrei şi creştini: Shoah în moştenire (1996), Vedere generală asupra eticii religioase evreieşti (1997), Etica evreiască şi modernitatea (1998), Israel şi rădăcinile sale (2002).

După aproape o jumătate de secol, după Revoluţia din Decembrie 1989, Alexandru Şafran, a făcut o prima vizită în România, unde a fost invitat să ia cuvântul în Senat, pe 28 martie 1995. Cu acea ocazie el şi-a exprimat ataşamentul pentru ţara sa natală, într-o admirabilă limbă românească.

De asemenea, nicicând rabinul nu şi-a uitat oraşul natal. El se autodefineşte ca fiind „copilul oraşului”. Nu numai de aceea, în 1996, i s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al Bacăului.

Atunci, la Bacău, Alexandru Şafran a avut şi bucuria de a ţine o predică, în sinagoga, unde tatăl său şi el însuşi oficiaseră înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în faţa membrilor micii comunităţi evreieşti din oraş, despre rolul rabinului şi despre importanţa învăţăturii în iudaism.

Acea vizită a prilejuit şi primirea titlului ştiinţific de Doctor Honoris Causa a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, devenind totodată şi membru de onoare al Academiei Române.

În Senat, la televiziune şi în presă, el a evocat Holocaustul (Shoahul) din România, aducând omagiu „oamenilor de omenie, în vremuri de neomenie” (printre care regina-mama Elena şi Viorica Agarici, preşedinta Crucii Roşii din Roman), totodată exprimându-şi imensa sa iubire pentru „frumoasa ţara românească” şi  pentru „bunul şi blândul popor român”.

Pe 29 septembrie 2009,  Consiliul Local al municipiului Bacău a hotărât să atribuie denumirea „Dr. Alexandru Şafran”, Căii Oneşti.

 „Prin acest amplu proiect comunitar, cu valenţe culturale şi educaţionale, instituţia noastră urmăreşte recuperarea unei importante secvenţe a memoriei colective băcăuane. 

La iniţiativa Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, în anul 2008, I.S.J. Bacău, Consiliul Judeţean Bacău şi Ministerul Educaţiei, au aprobat ca Şcoala cu Clasele I – VIII Nr. 15 Bacău, să căpete o nouă identitate, odată cu schimbarea numelui acesteia, în Şcoala cu Clasele I – VIII „Dr. Alexandru Şafran” Bacău.  

De asemenea, la sugestia Casei Corpului Didactic Bacău, o serie de personalităţi ale oraşului nostru, au primit Brevetul şi medalia „Dr. Alexandru Şafran”, oferite de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Ca instituţie reprezentativă la nivel local, judeţean şi naţional, implicarea noastră în în acest proiect, constituie, atât o onoare, dar mai ales o datorie”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău şi totodată promotorul acestui proiect comunitar şi educaţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.