Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
În data de 23 august , în jurul orei 15.00, polițiștii din Buhuşi au oprit, pentru control, un bărbat de 32 ani, din com. Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 156 H din Buhuşi.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.