Deschiderea oficială a proiectului „Pentru un viitor mai bun”
Asociaţia Valoare Plus anunţă deschiderea oficială a proiectului „Pentru un viitor mai bun” pe data de 29 mai 2013, la ora 17:00, în sala de festivităţi a şcolii „Domniţa Maria” din Bacău.
Proiectul are ca scop principal susţinerea unui număr de maxim 20 de elevi ai şcolii „Domniţa Maria” din Bacău cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, ce provin din familii monoparentale sau familii unde ambii părinţi lipsesc. Activităţile se vor avea loc de două ori pe săptămână (marţi şi joi) după-amiaza timp de aproximativ trei ore jumătate în care copii vor beneficia de:
-
pregătire suplimentară la obiectele de bază cu profesorii şcolii;
-
programe de dezvoltare personală şi educaţie nonformală;
-
educarea spiritului cooperativ prin programe sportive;
-
motivarea lor de a găsit un model personal de viaţă pe baza unor valori morale înalte;
-
consiliere şi susţinere individuală prin personal calificat privind provocările pe care aceştia le întâmpină;
-
evaluare personală a performanţelor şi a progresului pe care aceştia le înregistrează.
Proiectul este finanţat de către Asociaţia Valoare Plus şi implementat în parteneriat cu Şcoala „Domniţa Maria” din Bacău pe perioada mai 2013 – mai 2014 cu posibilitatea de continuitate prelungită.