Depistaţi în trafic sub influenţa alcoolului
În data de 18 decembrie a.c, polițiștii rutieri din Bacău au depistat, în trafic, un bărbat de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
În data de 19 decembrie a.c, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, pe DN 15, în comuna Hemeiuş, un bărbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.