Dacia Duster: WOW!

Duster, primul concept car al mărcii Dacia, este un crossover ingenios. Văzut din partea şoferului, Dacia Duster este un coupé sportiv. Văzut din partea pasagerului, Duster este un MPV (Multi Purpose Vehicle) având două uşi cu deschidere în sensuri contrare.

Din faţă, se remarcă impresia de putere degajată de bara de protecţie mare, străpunsă de două prize de aer orizontale. De cele două părţi ale calandrului, tipic Dacia, blocurile optice se prelungesc pe aripile faţă într-o linie luminoasă care se subţiază până la portiere.

Din profil, pasajele roţilor, bine marcate şi flancurile înalte ale portierelor confirmă impresia de vehicul «bine aşezat» pe cele patru roţi. Identitatea grafică a lui Duster este accentuată de culoarea gri cu reflexii a caroseriei, de marea suprafaţă vitrată şi de absenţa montantului central. În spate, marca Dacia este imprimată în metal, asemenea unui sigiliu de robusteţe şi autenticitate al vehiculului.

Duster are o lungime de 4,25 m, adică tot atât cât Logan faza 1. Astfel, vehiculul îşi va găsi uşor locul de parcare în jungla urbană. Jantele de aluminiu de 21’’ cu 5 raze şi duzele de eşapament de formă trapezoidală din aluminiu sunt tot atâtea elemente care denotă caracterul sportiv al acestui concept car.

O atenţie specială a fost acordată performanţelor aerodinamice ale lui Duster (coeficientul Cx este de 0.30). Fluiditatea liniilor laterale permite aerului să alunece pe flancurile vehiculului. Pe pavilion, blocurile optice în formă de eleron dirijează fluxul de aer spre spatele vehiculului. Toate acestea contribuie direct la reducerea consumului, ceea ce face din Duster un crossover prietenos faţă de mediul înconjurător. Motorul 1.5 dCi 105 (77 kW) echipat cu un filtru de particule oferă prestaţii dinamice reale în condiţiile unor emisii de numai 139g de CO2 / km şi ale unui consum limitat la 5.3l/100 km.

UN CROSSOVER « DACIA »

Duster este un crossover futurist care permite Dacia să ilustreze valorile sale de marcă, bazate pe simplitate, robusteţe şi autenticitate, pe un teritoriu unde nu ne-am fi aşteptat. În habitaclu regăsim toată ingeniozitatea şi generozitatea Dacia.

Interiorul Duster degajă o senzaţie agreabilă datorită combinaţiei a două culori dominante, ciocolatiu şi albastru. Structura integral vitrată a pavilionului permite luminii să pătrundă cu generozitate în habitaclu. Scaunele faţă au un profil foarte subţire iar forma lor oferă ocupanţilor confort şi o susţinere optimă. Scaunul şoferului este susţinut de o structură care se prelungeşte până la consola centrală. Monobloc şi sculptural, acest ansamblu aminteşte sportivitatea liniilor exterioare.

Planşa de bord se prezintă sub linii fluide şi expresive. Concepţia sa combină simplitate şi habitabilitate.

Airbag-ul şofer este plasat în structura inferioară a volanului, lăsând loc, în partea centrală, unui ecran cu instrumentaţie electronică. Astfel este eliberat un spaţiu vast de depozitare în planşa de bord. De partea pasagerului, linia planşei de bord oferă o gardă la genunchi record de 280 mm şi posibilitatea de a sta aşezat foarte confortabil. Planşa de bord include şi un torpedo cu capacitatea de 20 litri. Spaţii de depozitare suplimentare, cu capacitatea de 8 litri, se află dispuse în portiere. O altă cutie este disimulată în spătarul scaunului dreapta spate. Uşor accesibilă, aceasta culisează din portbagaj. Acesta din urmă oferă un volum de încărcare de 470 dm3, valoare remarcabilă ţinând cont de dimensiunile compacte ale lui Duster.

Dacia Duster este un concept car ce oferă flexibilitate şi modularitate. Nu este nevoie decât de câteva secunde pentru a trece de la o configuraţie «4 locuri, mod de utilizare cotidian» la o configuraţie « 2 locuri, mod sportiv ». Cu ajutorul unui simplu buton, scaunul pasagerului culisează pe şine ascunse în planşeu, alunecând sub scaunul şoferului. Cele două scaune se transformă într-unul singur, degajând un volum de încărcare de 2 m3 ce permite îmbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixează cu uşurinţă datorită unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate şi în planşeu.

Date tehnice Dacia Duster:

Motorizare dCi 105
Putere CP (kW) 105 (77)
Cuplu maxim (Nm) 240 la 2 000 rot./min
Acceleraţie de la 0 la 100 km/h 9,6 secunde
Emisii de CO2,
Consum în ciclu normalizat
139 g/km, 5.3 l/100 km
Transmisie Cutie de viteze manuală
cu 6 trepte
Anvelope 245/35 ZR21
Jante Diametru 21″

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

5 comentarii la „Dacia Duster: WOW!

  • luni, 02-03-09 la 21:03
    Permalink

    da e superba e prima dacie care ami place ca aspect si functionalitate e buna are loc si de bicla si parbriz panoramic pentru noptile instelate as cumpara o daca ar costa 10000 de euro

    Răspunde
  • luni, 16-03-09 la 23:03
    Permalink

    ar fi super daca ar fi antradevar adevarata pt.ca mi-as cumpara una mie la suta

    Răspunde
  • sâmbătă, 27-06-09 la 13:52
    Permalink

    e super dar ma intereseaza cat costa pretul adevarat

    Răspunde
  • vineri, 18-09-09 la 13:26
    Permalink

    Impresionanta dar…sigur se chiama DACIA?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.