Cursuri de perfecţionare pentru bibliotecari, documentarişti, contabili şi secretari

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, beneficiar al proiectului Profesionalism la toate nivelele învăţământului preuniversitar – ID 63038 („AXE”), în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, îşi propune să organizeze trei programe de formare, destinate personalului didactic şi didactic auxiliar, din categoriile: bibliotecari, documentarişti, contabili şi secretari.

Cele trei programe sunt:

  • Informatizarea bibliotecilor şcolare
  • Contabilitatea instituţiilor publice în context european
  • Eficientizarea activităţii de secretariat

Fiecare curs se desfăşoară pe parcursul a 80 de ore, participanţii beneficiind de 23 de credite transferabile.

La nivelul judeţului Bacău se pot constitui grupe de 25 de cursanţi, pentru toate cele patru categorii de personal didactic şi didactic auxiliar, sesiunea de înscriere fiind deschisă până pe 20 decembrie 2012.

Acestea vor fi formate din: contabili, administratori financiari, administratori de patrimoniu, referenţi de specialitate financiar-contabilitate, referenţi, bibliotecari, cadre didactice responsabile de bibliotecă (profesori, învăţători, institutori) și profesori documentarişti.

Obiectivul general al proiectului este formarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic şi didactic auxiliar, în perspectiva creşterii calităţii serviciilor în sistemul educaţional şi asigurarea unui învăţământ de calitate, competitiv, la nivel naţional şi internaţional.

„Odată cu organizarea acestor cursuri, încercăm să venim în întâmpinarea opţiunilor colegilor noştri, din categoria personalului didactic și didactic auxiliar, care doresc să se perfecționeze şi care în ultimii ani nu au beneficiat de astfel de programe de formare, adresate exclusiv lor.  Acestea se vor desfăşura în anul 2013”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.